
Un tânăr de 25 de ani a murit după ce ar fi fost bătut de forțele de ordine din Belarus. Mama sa: Băiatul meu nici nu a fost la vot
Un tânăr de 25 de ani, pe nume Alexandr Vihor, a fost bătut de forțele de ordine din Belarus, în orașul Gomel. După zile de căutări, familia sa l-a găsit la morgă, scrie Tut.by. Mama sa Svetlana le-a povestit jurnaliștilor că fiul său nu era interesat de politică și nici măcar nu a fost la alegeri.
・
Într-un comunicat oficial, autoritățile au confirmat moartea tânărului după reținerea sa „în timpul unei manifestaţii neautorizate”. Potrivit acestei surse, care nu precizează data decesului, sănătatea bărbatului s-a „deteriorat brusc” în timp ce era în detenţie.
Pe de altă parte, mama tânărului spune că fiul său era dezinteresat de politică.
„El nici nu știa toți candidații la funcția de președinte, era departe de politică, pe 9 august el a plecat la prietena sa peste noapte. Urma să ia un alt transport în centru, iar când l-am sunat el mi-a spus: „Mamă, nu știu ce se întâmplă. M-au luat trei bărbați din OMON și m-au băgat în mașină, nu știu unde mă duc”. Îl sunam fiecare 20-30 de minute, dar numărul era indisponibil. Apoi băiatul m-a sunat și mi-a spus că i s-au luat amprentele și a dat mărturii „spuse în locul nostru”. E ultima ce am auzit de la fiul meu”, povestește femeia.
Mama băiatului afirmă că a votat pentru „acest președinte, pentru regulă în țară”.
Femeia spune că a aflat că fiul său se află într-unul dintre izolatoarele din orașul Gomel, a mers să stea sub pereții instituției, alături de alte câteva zeci de femei, însă nu a putut să-și vadă băiatul. Ulterior, aceasta a aflat de la oamenii legii că fiul său a murit. „L-au dus de la poliție la dispensarul psihoneurologic, iar cei de acolo l-au refuzat, au spus că „nu e clientul lor”. Când l-au dus la alt spital, el era deja în moarte clinică”, povestește sora tânărului, Olga.
Familia bărbatului crede că Alexandr Vihor a fost bătut, însă nu poate confirma teoria pentru că nu i-au văzut corpul. Membrii familiei au depus o cerere la procuratură, solicitând deschiderea unui dosar penal pe faptul morții bărbatului.
Conform datelor oficiale, în urma protestelor din Belarus au fost reținute 6.000 de persoane, 250 se află la spitale, iar un protestatar a murit în noapte de 10 spre 11 august.