
CNAS a transferat 1.650 milioane de lei pentru plata prestațiilor sociale. Beneficiarii, atenționați despre termenii de ridicare a sumelor
Beneficiarii de indemnizaţii paternale, de ajutor social și ajutor în perioada rece a anului, de ajutor material şi compensaţii pentru participanţi la lichidarea de la Cernobîl, dar și indemnizaţii viagere sportivilor şi antrenorilor, își pot ridica suportul financiar. Casa Naţională de Asigurări Sociale a efectuat transferul pentru plata pentru acestora.
・
Totodată, CNAS a transferat mijloace financiare şi pentru plata pensiilor, indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, alte prestații sociale, suma totală fiind de circa 1.650 milioane de lei.
Pentru a primi banii beneficiarii urmează să se adreseze către instituţia bancară unde și-au deschis cardul. În prezent CNAS are încheiate contracte de colaborare cu FinComBank, Energbank, EuroCreditBank, Eximbank, Moldova-Agroindbank, Moldindconbank, Victoriabank, Comerţbank, Mobiasbanca, Banca Comercială Română.
Iar dacă beneficiarul de prestație socială nu este deţinător de card, banii pot fi ridicaţi în orice oficiu poştal indiferent de domiciliu.
În atenția beneficiarilor! Conform prevederilor legislative, plata pensiei, suportului financiar, ajutorului social şi ajutorului pentru perioada rece a anului stabilite, neîncasate pe o perioadă de șase luni de către beneficiar, se suspendă.
Totodată, se suspendă alocaţiile lunare şi indemnizaţiile pentru familiile cu copii neîncasate de către beneficiar pe o perioadă de trei luni.
CNSA precizează că ajutorul social, ajutorul pentru perioada rece a anului, suportul financiar şi indemnizaţiile pentru familiile cu copii stabilite, dar neîncasate la timp din cauza beneficiarului se plăteşte retroactiv pe o perioadă de cel mult trei ani anteriori datei solicitării. Evidența sumelor suspendate este asigurată în sistemul informaţional „Protecţia Socială” pentru fiecare beneficiar.
Plata pensiei se reia la cererea beneficiarului, depusă la Casa Teritorială de Asigurări Sociale, şi se achită retroactiv din data suspendării.