Chironda explică din ce motive sunt defrișați arborii de pe strada Bănulescu-Bodoni: „Nu ne permitem să irosim banii pe lucrări necalitative”

Chironda explică din ce motive sunt defrișați arborii de pe strada Bănulescu-Bodoni: „Nu ne permitem să irosim banii pe lucrări necalitative”

Defrișarea arborilor de pe strada Bănulesu-Bodoni este necesară în condițiile îîn care rădăcinile copacilor pot reprezenta un risc pentru durabilitatea trotuarelor renovate. Viceprimarul precizează că rădăcinile unor arbori care nu au putut să se adîncească și au ieșit la suprafață, pot provoca degradarea învelișului asfaltic sau a pavajului vechi. Dacă aceste rădănici nu sunt înlăturate, în următorii 1-3 ani, pavajul nou va avea aceeași soartă, spune Chironda.

„Din acest motiv a fost decisă defrișarea arborilor care sunt în stare avansată de avariere (în mare parte în urma ninsorilor din aprilie 2017) și ale căror rădăcini afectează grav trotuarul. Arborii spre defrișare au fost selectați de o comisie alcătuită din colaboratorii Spații Verzi, preturile de sector, Direcția Transport și Agenția Ecologică, conform procedurilor stabilite de lege”, a scris Chironda.

Mai mult, viceprimarul a dat asigurări că toți copacii tăiați vor fi înlocuiți la toamnă cu copaci noi:

„Și nu cu puieți, ci cu copaci mari, de 3-4 metri, cu coroană și balot (după modelul din Cluj). Spații Verzi deja pregătesc procedura de achiziție a copacilor și eu personal monitorizez acest proces”.

AGORA amintește că străzile Mitropolit G. Bănulescu - Bodoni și Al. Pușkin din centrul capitalei se vor schimba la față. Primăria a prezentat noul concept al acestora, în urma proiectului de reabilitare a trotuarelor și a spațiilor verzi. Mai mult, autoritățile dau asigurări că, pentru a evita risipa, materialele uzate vor fi reutilizate pentru alte obiective din oraș.

Primăria anunță că pavajul scos și asfaltul uzat decapat de pe trotuarele de pe cele două străzi vor fi reutilizate, iar lista obiectivelor unde pot fi reutilizate materialele de construcții înlăturate de pe şantiere urmează a fi prezentată de responsabilii din fiecare sector.

Publicitate

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal