
Autoritățile se gândesc să le permită moldovenilor care intră în țară să nu mai stea în carantină timp de două săptămâni
Specialiștii în sănătate publică examinează posibilitatea excluderii regimului de autoizolare pentru cetățenii moldoveni care revin în R. Moldova, în cazul în care aceștia prezintă un test negativ la COVID-19, efectuat într-o perioadă anumită până la intrarea în țară. Declarațiile au fost făcute de ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unui briefing de presă.
・
Potrivit autorităților, perioada de autoizolare e determinată, în primul rând, de perioada de incubație a infecției, care variază de la 2 la 14 zile.
„În ceea ce ține despre revizuirea acestui regim de autoizolare, pentru cetățenii moldoveni care intră pe teritoriul R. Moldova, menționez că specialiștii acum analizează diferite opțiuni, inclusiv și posibilitatea de a nu respecta acest regim de autoizolare în cazul în care este deținător a unui test negativ, cu determinarea perioadei corespunzătoare, până la intrarea în țară, la care trebuie să fie efectuat acest test. Specialiștii examinează și aspectul cu privire la intrarea cetățenilor străini pe teritoriul R. Moldova în condițiile unei eventuale dețineri de rezultat a unui test negativ, dar cu respectarea a unui principiu de reciprocitate între state coordonat cu Ministerul de Externe”, a anunțat Viorica Dumbrăveanu.
O astfel de decizie urmează să fie analizată și aprobată de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP).
Amintim că începând cu luna martie și până în prezent toți cetățenii R. Moldova care intră în țară sunt obligați să stea în carantină pentru 14 zile.