Un bărbat de 63 de ani, din orașul Baranovici (regiunea Brest), a fost reținut în noaptea de 10 august, prima noapte de proteste după alegerile prezidențiale din Belarus. Pensionarul le-a povestit jurnaliștilor de la Intex Press că a ieșit să extragă bani de la bancomat și a fost prins de forțele de ordine, luat pe sus, deposedat de telefon și dus la sectorul de poliție. Acolo a văzut cum sunt bătuți alți oameni reținuți, iar la final a fost forțat să semneze un document care prevedea pedeapsa pentru crima pe care n-a comis-o.
Pensionarul povestește că în dimineața zilei de 10 august trebuia să-i lase niște bani fiului său, care e medic la Minsk și care urma să se întoarcă în capitală după ce a votat în orașul natal.
„Ziua nu funcționa bancomatul, și am decis să extrag banii noaptea, când îl voi duce la gară. Pe la ora 3 noaptea, când toate exploziile și strigătele s-au mai domolit, am urcat în mașină și am mers în centru. Am văzut că străzile centrale sunt închise și m-am pornit pe jos”, povestește bărbatul, care e citat drept Ceslav.
El spune că a decis să meargă la bancomatul altei bănci, când a văzut mai multe mașini de poliție, însă nu a mai ajuns. Intrat într-o curte, pensionarul a observat că asupra sa s-au năpustit câțiva armați. „Erau echipați, cu scuturi și căști. M-au luat de braț și mi-au dat ordin să merg. Am ajuns în mașina de poliție, unde mi-au luat telefonul. Pe parcurs, în mașină au mai fost aruncate și alte persoane, toate gemeau de durere. Nu știam unde mergem, nimeni nu ne-a spus. Am înțeles că am ajuns la sectorul de poliție doar când ne-au descărcat”, mărturisește pensionarul.
Bărbatul spune că a văzut un tablou groaznic. „Un coridor lung, oameni în uniformă militară, cu bastoane în mâini. Reținuții erau împinși înainte, li se puneau piedici, erau bătuți. Când am intrat eu, am auzit un ordin: „Pe moșneag să nu-l atingeți”. Eram împins ca o vită, dar nu m-au bătut”, spune bărbatul.
Inițial, acesta a ajuns într-o celulă minusculă, alături de alți reținuți, în care nu era nici toaletă, nici apă. „Un băiat s-a indignat și a fost scos, bătut și aruncat înapoi”.
Ulterior, pensionarul spune că a ajuns să fie interogat și chiar dezbrăcat până la piele. Apoi, au fost transferați într-o celulă mai mare, cu veceu îngrădit până la brâu și paturi de metal. „Ei cum să spun, nu erau nici măcar paturi, era doar metal, fără plapumă sau pernă”. Cei reținuți discutau cum au ajuns să fie prinși. „Cineva a ieșit să fumeze în fața blocului și a fost luat. Unul a fost luat de la ușa barului, un băiat se întorcea de la întâlnire, iar altul - mergea cu bicicleta la lucru”, își amintește bătrânul.
Într-un final, după în jur de 72 de ore de arest, acesta a primit o foaie pe care a fost forțat să o semneze. „Ne aplecau deasupra mesei și ne dădeau pixul, ne țineau de ceafă. Tot ce am reușit să văd - un proces verbal pentru huliganism de mici proporții. Nu m-am opus, am semnat pentru că înțelegeam că e inutil să dovedesc ceva”, punctează pensionarul.
La insistența fiicei sale, cazul său a fost examinat în mod prioritar de către magistrat. „Mi s-a spus că mă acuză de tulburarea ordinii publice. Când le-am spus ce s-a întâmplat cu adevărat, mi s-a spus că fie se organizează o anchetă adițională, fie acum spun verdictul. Înțelegeam că pe durata unei anchete aș fi rămas închis și am acceptat verdictul. Așa am primit zece puncte de penalizare (n.r. - 270 de ruble belaruse, sau 92 de euro), pentru că am mers la bancomat”, afirmă pensionarul.
Pe final, fiul reținutului a întrebat cine a fost judecătorul care i-a pronunțat sentința. „Ia te uită, tată. Păi eu i-am făcut operație la inimă”.
Conform datelor oficiale, în primele patru zile de proteste în Belarus au fost reținute 7.000 de persoane. Doi protestatari au murit.
Vezi și aceste știri

Cerul s-a făcut verde. Imagini cu furtuna neobișnuită din SUA (FOTO)

Rusia îndeamnă R. Moldova să aibă o poziție echilibrată cu privire la primirea ajutorului militar din Occident
