Totodată, asociația spune că mai multe aspecte din instrucțiunea aprobată ar fi defectuoase. De exemplu, consideră că intrarea în secția de votare poate fi condiționată doar în cazul în care autoritățile vor pune gratuit la dispoziția alegătorilor echipamentul de protecție solicitat de CNESP.
Promo-LEX mai spune că ne-am putea pomeni în situația în care, pentru a păstra distanța fizică impusă, prezența observatorilor, a presei sau a reprezentanților cu drept de vot consultativ ar putea fi limitată. „Este obligatorie evaluarea sediilor secțiilor de votare și asigurarea că acestea corespund criteriilor necesare pentru prevenirea răspândirii COVID-19 în ziua alegerilor. În cazul identificării faptului că unele sedii nu corespund criteriilor necesare, se recomandă identificarea sediilor alternative și comunicarea publică despre schimbarea lor”, a menționat asociația.
De asemenea, că trebuie respectat dreptul de vot și pentru persoanele aflate în autoizolare.
Asociația a mai subliniat lipsa condițiilor pe care trebuie să le respecte concurentul electoral când solicită acordarea spațiilor de la autorități pentru întrunirile cu alegătorii, cum ar fi timpul-limită pentru care se acordă, numărul limită de participanți cu respectarea distanței sociale, furnizarea sau existența echipamentului de protecție.
În aceste condiții, se solicită abrogarea hotărârii CNESP, astfel încât CEC să finalizeze procesul de consultări publice și să aprobe o nouă instrucțiune.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.
