Liderii celor două partide care fac parte din coaliția minoritară i-au luat apărarea lui Gaburici care astăzi și-a asumat răspunderea pentru patru proiecte de lege ce țin de politica fiscală și Bugetul de stat pe anul 2015. Aceștia au declarat că era deja târziu și că nu mai era timp pentru dezbateri, informează Agora.
„În mod evident, o discuție clasică în Parlament timp de câteva luni e o metodă bună. Am menționat că anul curent avem altă situație. Considerând că la jumate de an Guvernul vine cu propuneri privind rectificarea bugetului, la sfârșit de sesiune vor fi propuneri, ajustări și modificări a Legii bugetului”, a declarat Marian Lupu.
Același lucru l-a susținut și liderul PLDM, Vlad Filat. „Este o acțiune constituțională care o demonstrează Guvernul într-o etapă deloc ușoară. Suntem în mijlocul lunii aprilie. Dezbaterea în Parlament și votarea în trei lecturi presupune timp. Avem o serie de proiecte importante care nu pot fi demarate din cauza lipsei acestor documente”, a subliniat Filat.
Reacții la acțiunile opoziției
Marian Lupu a declarat că socialiștii nu ar avea semnăturile necesare pentru a putea înregistra o moțiune de cenzură. „Dacă se vor aduna și alte semnături vom vedea cum acționăm, dar vom găsi ace de cojoc. Cel mai important este însă să nu lăsăm să fie zădărnicit exercițiul bugetar fiscal”, a conchis acesta.
Totodată Filat, a ținut să îl acuze pe fostul său coleg de partid, Iurie Leancă de ipocrizie. „Mă miră cinismul și abordarea fariseică atunci când vii să aduci acuze pe un exercițiu care l-ai avut în administrare de trei ori. E important că avem aceste documente aprobate de Guvern. Acest exercițiu a fost și în perioada trecută când era o majoritate clară. Dacă am fi fost la cheremul cuiva nu am fi venit la asumarea răspunderii dar am fi venit la dezbateri nesfârșite în Parlament”, a precizat Filat.
Vezi și aceste știri

Deciziile CSE: Negocieri directe pentru energia electrică, nou termen de plată pentru Moldovagaz și noi facilități pentru agricultori

Turcia se opune în continuare aderării Suediei la NATO. Erdogan cere măsuri împotriva terorismului

Un nou punct de trecere a frontierei cu România, instituit la Leova. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
