
Orele teoretice - online, iar cele practice - offline. Cum vor învăța studenții mai multor universități din țară, printre care USMF sau UTM
Universitățile din Moldova sunt pregătite pentru a începe noul an de studiu de la 1 septembrie, dar cu un program de studii diferit. Majoritatea instituțiilor superioare de învățământ din țară au optat pentru un program mixt, cu ore informative și evaluări desfășurate online, iar studenții fi prezenți fizic la seminare și orele practice. Modele de studii de studii au fost prezentate de către reprezentanții instituțiilor în cadrul dezbaterii publice organizate de Radio Moldova Tineret pe tema „Un nou an de studii: cum asigurăm dreptul la educație în condițiile pandemiei COVID-19?”.
・
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF)
Administrația de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a optat pentru scenarii pentru luna septembrie, întrucât situația se poate schimba în orice moment.
„Noi ne-am propus ca anul I să fie cu prezență fizică în universitate la lecțiile practice, pentru că sunt discipline fundamentale și preclinice, care pot fi realizate în blocurile de studii ale universității. În ceea ce privește anul II-IV, în prima luna ne vom regăsi doar în regim online”, a susținut Olga Cernețchi, prim-prorector pe activitate didactică de la USMF.
Deciziile au fost luate în conformitate cu mai multe aspecte. Primul aspect ține de faptul că studenții realizează instruirea la catedrele clinice, care sunt toate spitale cu destinații COVID-19.
„Mai mult de 45% de studenții sunt internaționali. Aceștia trebuie să respecte anumite cerințe ca pentru toți cetățenii străini, cu testul COVID-19 negativ, să stea două săptămâni în carantină. Astfel, pe studenții internaționali îi așteptăm începând cu 15 septembrie până la 1 octombrie, când am dori să începem instruirea cu prezență fizică la toate facultățile”, a mai adăugat Olga Cernețchi.
Căminele de la USMF se află în gestiunea autoguvernării studențești și acestea deja au fost repartizate, fiecare își știe camera și locul cu mult înainte de a veni în cămin.
Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți
Și studenți din anii II, III și IVi din cadrul Universității de Stat „Alecu Russo” vor petrece orele practice în sălile de curs, iar cele teoretice - în mod online pentru studenții. În cazul studenților din anul I, aceștia vor petrece majoritatea orelor cu prezență fizică, cu unele excepții la anumite discipline.
„Dacă se va respecta distanța socială, nu va fi obligatorie masca. În funcție de specialități și numărul de studenți în grupele academice pot fi și excepții, pot și și situații unele ore de seminar pentru studenții din anii II-IV să fie realizate tot la distanță, scopul de bază este păstrarea calității studiilor, dar și crearea unei atmosfere confortabile, nu doar sub aspect fizic , dar și emoțional și psihologic”, a menționat prim-pro-rectora Lidia Pădureac, de la Universitatea de Stat „Alecu Russo”.
Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM)
În ceea ce privește măsurile adoptate la Universitatea Tehnică a Moldovei, acestea au fost luate împreună cu studenții, optând pentru același tip de studii mixt, iar orele cu mai multe persoane vor fi asigurate de platforma lectii.utm.md, unde sunt prezente cursuri de matematică, mecanică pe suport video.
Despre căminele de la universitate, președinta senatului studențesc de la Universitatea tehnică, Ana Maria Cîrja a menționat că studenții vor beneficia de locuri de trai, cu respectarea distanței de șase metri pătrați per persoană și cu aflarea a două sau trei persoane, în funcție de metrajul odăii.
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”
Studenții din anul I de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” urmează a fi implicați în procesul de studiu direct.
„Acest lucru se va face pentru cel puțin primele săptămâni, pentru ca studenții să se poată adapta la noua sistemă de învățământ. Pentru ceilalți ani urmează să aprobăm varianta finală”, a susținut rectorul Nicolae Chicuș
Printre măsuri obligatorii se enumeră: deținerea unei măști de protecție, păstrarea distanței sociale, în cămin se va efectua măsurarea temperaturii la intrare, aerisirea și măsuri de dezinfecție.
Universitatea de Stat din Comrat
Pe lângă forma mixtă de învățământ, Universitatea de Stat din Comrat pregătesc o metodologie pentru primul semestru pentru a reduce contactul studenților cu alte persoane.
„Optăm pentru 1-2 săptămâni online și pe urmă 1-2 săptămâni în sala de curs, și tot așa, pentru ca studenții să contacteze mai puțin în transportul public. Totodată, nu vor fi mai mult de 3 cursuri pe zi”, a spus Raisa Covricova, doctor conferențiar universitar.
Citește și: „Majoritatea școlilor din țară vor organiza studiile cu prezența fizică a tuturor elevilor la ore”
Academie de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP)
Petrecerea orelor online este dificilă pentru studenții de la Academie de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Chiar dacă s-a optat pentru varianta mixtă, cu partea practică cu studenții în sălile de studii, iar orele teoretice online, unele discipline nu pot fi petrecute fără prezența fizică a studenților.
„Studiile online nu sunt potrivite pentru artă. În educația artistică contează contactul dintre student și profesor, maestru și discipol. Grupurile academice relativ mici, rar mai mari de 10 persoane, nouă ne permit păstrarea distanței sociale, plus că avem și lecții individuale, unde se vor realiza într-un mod fizic. Cel mai dificil este pentru disciplinele unde este inevitabil contactul fizic, coregrafia și actoria, orchestra, corul. Vom alege fragmente de spectacole, unde vor fi antrenați poate un număr mai mic, iar la coregrafie vom organiza procesul în sala sportivă unde este mai mult loc, nu am definitivat toate momentele”, a relatat rectora Academiei de Muzică Teatru și Arte Plastice, Victoria Melnic.
Școala Profesională din orașul Orhei
În ceea ce privește Instituțiile profesionale, acestea nu pot opta pentru aceeași metodă ca și universitățile. Administrația de la Școala Profesională din Orhei au optat pentru un model mixt, dar cu anumite diferențe.
„Noi pe varianta de online nu am mers pentru începerea anului școlar, pentru că avem grupe care-și fac studiile pe o perioadă de doi ani, iar dacă vor petrece și anul doi online, atunci nu știu ce fel de specialiști o să fie. Pentru grupele de 14 și până la 30 de studenți am optat pentru variantă pe două schimburi, iar volumul lecțiilor vor fi reduse la 30 minute, cu o pauză de 30 minute pentru dezinfectare”, a susținut directoarea adjunctă, Elena Rogoti.
Întrebați despre măsurile pe care urmează să le adopte în cazul prezenței unui student infectat, reprezentanții instituțiilor au susținut că se vor conduce după regulamentele din acest sens.
Rectorul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” susține că acest lucru nu este posibil în cazul prezențelor la ore, întrucât se respectă toate normele, măsurarea temperaturii.
„Studentului, care va avea febră, nu i se va permite să între în sala de curs. Iar dacă va fi în cămin un asemenea caz, noi avem un etaj rezervat pentru cei care vor sta în carantină și vor fi izolați pentru a micșora primejdia de răspândire”, a mai adăugat acesta.
În cazul în care cineva a intrat în contact cu cineva infectat, rectora de la AMTAP, Victoria Melnic, afirmă că persoana respectivă va activa în regim online și va menține regimul de autoizolare.
Prim-pro-rectora Lidia Pădureac, de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” a adăugat că în astfel de situații intervin cei din domeniul medicinei, care vor indica măsurile necesare.
„Avem pregătite izolatoare. Pentru a ne proteja cadrele didactice care sunt mai în vârstă, noi îi susținem atunci când ne solicită să desfășoare orele în format online, noi asta susținem”, a mai adăugat Lidia Pădureac.
În zilele de luni și vineri să fie online și sâmbătă, după caz, n celelalte zile cu prezența fizică.
Și Universitatea de Stat din Moldova a luat decizia de a desfășura activitățile didactice în format mixt. Conducerea dă asigurări că durata orelor nu va fi modificată, însă rolul profesorilor va fi altul.
AGORA amintește că în Republica Moldova, toate instituțiile de învățământ și-au suspendat activitatea începând cu 11 martie, ca urmare a extinderii cazurilor de infecție cu noul tip de coronavirus.