
Compania ce repară porțiunea de traseu Chișinău-Strășeni riscă penalități: Lucrările întârzie din cauza problemelor financiare
Compania care desfășoară lucrările de reparație pe tonsoanele Chișinău-Strășeni și Hîncești-Lăpușna riscă penalități și rezilierea contractului. Potrivit ministrul Economiei și Infrastructurii, Serghei Railean, antreprenorul ar avea probleme financiare, fapt pentru care se rețin lucrările. „A fost o eroare enormă să oferi aceste drumuri importante unei companii care nu poate să-și onoreze obligațiunile”, a spus premierul Ion Chicu în cadrul ședinței de Guvern din 19 august.
・
Fiind întrebat la ce etapă sunt lucrările în cadrul proiectului „Drumuri Bune”, ministrul Economiei și Infrastructurii a menționat că pe pe tronsonul Chișinău - Strășeni ar exista unele riscuri din cauza capacității financiare a antreprenorilor.
Mai mult, șeful Ministerului Economiei și Infrastructurii a precizat că antreprenorul, având probleme financiare, a apelat după creditări din partea băncilor din țările din regiune.
„Chișinău - Ungheni, acest drum de mulți ani trebuia dat în exploatare. Dacă și în acest an tot apar probleme, atunci va trebui de mers cu penalizări pentru compania respectivă. Iar la Hîncești-Lăpușna înțeleg că este același antreprenor”, a spus premierul Ion Chicu.
„Suntem în discuții permanente cu ei. În caz că apar riscuri majore va trebui să reziliem contractul cu această companie. Din cauza problemelor financiare se rețin cu lucrările pe tronsonul Chișinău-Strășeni și din cauza lipsei banilor și lucrătorilor se rețin și la drumul Hîncești-Lăpușna”, a răspuns Railean.
Premierul a dar termen câteva săptămâni pentru a fi luată o decizie. „Este clar că a fost o eroare enormă să oferi aceste drumuri importante unei companii care nu poate să-și onoreze obligațiunile. Discutați zilele acestea și să luăm o decizie, altfel istoria aceasta nu se va mai termina niciodată”, a punctat Chicu.
Potrivit contractului, drumul Chișinău-Ungheni-Sculeni urma să fie dat în exploatare încă în anul 2016 și pe motivul întârzierii, compania constructoare suportă sancțiuni. Costul proiectului este de peste 23 de milioane de euro. Astfel, reparația a început pe timpul Guvernului Leancă și a continuat în timpul mandatelor Guvernelor Gaburici, Streleț, Filip, Sandu și Chicu.
Iată ce a promis Chicu la începutul anului 2020: Reparația care a „prins” al șaselea Guvern. Un nou termen al dării în exploatare a traseului Chișinău-Ungheni-Sculeni
Drumul a prins al șaselea Guvern care îi „prevestește” darea în exploatare. Și dacă în mai 2019, ex-premierul Pavel Filip promitea că drumul va fi terminat până la finele lui 2019, la începutul anului 2020 o altă promisiune a sunat din partea premierul Ion Chicu, care a vociferat termenul de încă nouă luni, care ar expira în septembrie.