„Prinde curaj și numără bine banii”. 10 sfaturi și idei de la antreprenorul Sergiu Litra (VIDEO)

„Prinde curaj și numără bine banii”. 10 sfaturi și idei de la antreprenorul Sergiu Litra (VIDEO)

Într-o altă ediție Nota de Plată, omul de afaceri Ruslan Cojocaru ne spunea această frază: „Crizele cu cât mai mult dor, cu atât mai mult creștem”. Iar Sergiu Litra, fondatorul unei fabrici de bere din R. Moldova, ne-a demonstrat acest lucru. În timpul pandemiei a reușit să se reinventeze și să se dezvolte în mediul online, astfel încât să rămână fără bere, iar vânzările să atingă nivelul din anul trecut. Sergiu a înțeles că nu e important să fii cel mai mare și a învățat să prindă curaj și să numere bine banii. 

1. Pe foaie ai anumite cheltuieli, dar în realitate apar altele la care nici nu poți să te gândești

Publicitate

În urma unei afaceri eșuate și în timp ce și-a construit un alt business, Sergiu Litra a înțeles că întodeauna vor apărea cheltuieli neprevăzute.

„Când începi o afacere sunt foarte multe costuri neprevizibile, care tu niciodată nu te gândești, îndeosebi când începi o afacere. Tu te gândești că pe foaie ai anumite cheltuieli, iar în realitate apar alte cheltuieli adiționale la care puteai nici să nu te gândești, pentru că nu ești din domeniu. Evident, eu mă gândeam că e important să nimerești peste tot ca produsul tău să se vândă și asta e foarte corect, însă eu nu înțelegeam costul. Acum persistă cea mai mare problemă și poate să o spună și alți antreprenori. Este achitarea clienților. Din cauza neachitărilor, pentru că tu îi ierți, tu te gândești că el o să îmi achite banii, se întâmplă că tu începi să ai mulți bani pe foaie, dar în realitate acești bani nu îi ai. Rodul tău scade și scade, însă tu trebuie să plătești salarii, creditul la bancă, să acoperi cheltuielile lunare”.

2. Banii sunt un bonus la sfârșitul realizării visului

Una din regulile după care se conduce Sergiu e să nu își dezvolte afacerea doar după principiul banilor.

„Eu de exemplu aș vrea să îmi cresc afacerea la un anumit nivel la care eu să simt satisfăcut. Banii sunt un rezultat, un fel de bonus la sfârșitul realizării visului. Nu sunt principalu banii ca să îi am în cont. Clar că asta e foarte bine. Eu aș vrea să ajung la o anumită dimensiune a fabricii noastre care să mă satisfacă”.

3. Niciodată nu trebuie să te temi de un parteneriat. Când ne este greu, eu nu amăgesc partenerul. Nu majorez cifrele pe care le avem

Parteneriatul în afaceri poate fi sănătos, mai ales dacă această relație are la bază încrederea.

„Eu aveam ideea asta ca să cumpăr partea lui și ca eu să fiu unicul proprietar. Cu timpul am înțeles că asta nu e necesitatea. Atâta timp cât voi aveți o înțelegere foarte bună. Dacă fiecare vă împărțiți lucrul care trebuie să îl facă, voi vă ajutați doar unul pe altul. Eu de exemplu, găsind un partener german eu sunt foarte deschis cu el. Atunci cand ne este greu eu tot timpul îi spun, nu îi majorez cifrele de vânzări și cheltuieli. Noi ne punem unul altuia condiții, fără asta nu se poate”.

4. Nu este important să fii cel mai mare, ci nivelul în care tu te simți confortabil

E mai productiv să visezi la lucruri mărețe și în același timp realiste.

„De la început visam la lucruri mult mai mari, dar cu timpul devii mai realist. Oliacă începi să te cobori pe pământ. Eu am înțeles că nu e important să fii cel mai mare, dar e important nivelul în care tu te simți confortabil. Eu visez la o fabrică de opt ori mai mare decât asta existentă. Nu e așa mult. Pentru mine e mult. Asta va fi un nivel prin care eu mă voi simți realizat. O să am timp pentru familia mea și nu o să fiu stresat financiar”.

5. Am reușit să rezistăm crizei, pentru că am reușit să ne reorientăm

Sergiu a reușit să atragă pandemia de partea sa și chiar a obținut beneficii.

„Dacă mai mult ne bazam pe butoaie, în vrac, pur și simplu ne-am reprofilat și am început să vindem în sticle. Am reușit să rămânem la nivelul vânzărilor din anul trecut fără ca să facem un mare efort. Mi-am lansat un online shop prin care am început livrarea berii la domiciliu. Noi l-am lansat anul trecut, dar el nicidecum nu funcționa. Lumea pur și simplu nu comanda berea. Nici nu încercam tare să promovăm. Când s-a început toată problema asta pur și simplu am deschis un drum nou de vânzări. În timpul crizei am rămas fără bere. Două, trei săptămâni nu am putut vinde, pentru că s-a terminat”.

6. Afacerile nu ar exista fără credite

O bună parte din investiții au fost făcute din bani împrumutați, iar acest lucru e firesc în opinia antreprenorului.

„Orice afacere fără credite nu ar exista. Creditul e un instrument foarte important pentru un antreprenor. Antreprenorii nu trebuie să se teamă te credite. Ei trebuie să își planifice foarte bine finanțele lor ca să poată să le ramburseze la timp. Tu poți să ai nevoie să crești afacerea acum, pentru că mai târziu te va întrece altcineva. Atunci ai nevoie de anumite finanțe. Dacă nu ai din altă parte, pentru asta sunt creditele, pentru a-ți extinde afacerea atunci când ai nevoie”.

7. Dacă faci un business plan și ți-a ieșit o sumă de bani, trebuie să o înmulțești la doi

Întodeauna apar cheltuieli neprevăzute. Fie că ești om de afaceri sau nu.

„Sunt foarte multe lucruri la care nu te gândești. Asta ia și timp. Îți pare că voi face asta în timpul zilei de astăzi, dar te sună cineva, un furnizor că acolo ceva s-a întâmplat. Un antreprenor trebuie să fie multifuncțional. Trebuie să înțeleagă cum funcționează și după asta să își angajeze ajutor, însă doar după ce singur înțelege”.

8. Atunci când înțelegi produsul, poți să îl vinzi

Una din legile în domeniul vânzărilor e să înțelegi și să cunoști produsul.

„Când semnam contractul de import cu aceste produse, eu tot timpul puneam două condiții, asta e exclusivitate pentru R. Moldova și a doua că eu vreau să fiu prieten cu bierarul care produce. Eu de fiecare dată când veneam în Belgia sau Germania eu mereu vedeam berarul, el îmi arăta fabrica, să bem bere, eu tot timpul eram prieten cu dânșii și asta mă asta foarte tare m-a ajutat. Asta a dat un plus valoare afacerii tale. Da, atunci când tu înțelegi produsul, atunci îl poți vinde. Tu nu îl înțelegi, atunci nu o să poți să îl vinzi”

9. Cu cât mai devreme începi, cu atât mai repede vei ajunge la rezultat

De ce să nu începi chiar acum?

„De la început eu dormeam la fabrică și asta e absolut ceva normal. Cum aveți de gând să aveți succes, dacă nu o să depuneți tot efortul pentru asta? Cu cât mai devreme începi, cu atât mai repede vei ajunge la rezultat. Eu dedic foarte mult timp afacerii pe care o am și eu cred că un începător va dedica mult mai mult timp decât mine acum”.

10. Prinde curaj și numără bine banii

„Nu te teme. Mergi înainte”.

Nota ta de plată e să te împarți și cu alții, să dai like și share. Nu uita, abonează-te la canulul de youtube AGORA.

Vezi și: Dumitru Orescu - Business în agricultură, seceta, investiții, pierderi de milioane | Nota de Plată

Vezi și: Nota de plată a lui Alexandru Luchianov. Despre profitul vinăriei Et Cetera, bani pierduți, dezvoltare personală și cum e să faci business cu fratele (VIDEO)

...

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal