„Aceste cifre sunt alarmante”. Tot mai mulți părinți refuză să-și vaccineze copiii de până la un an

„Aceste cifre sunt alarmante”. Tot mai mulți părinți refuză să-și vaccineze copiii de până la un an

Începând cu anul 2005 și până în prezent, vaccinarea în Republica Moldova la copiii de până la un an a scăzut cu aproximativ 10% pentru toate antigenele din cadrul calendarului național de imunizare, în afară de vaccinul împotriva tuberculozei (BCG). Aceste cifre sunt alarmante, reprezentând un risc major pentru sănătatea publică, dar și pentru sănătatea fiecărui cetățean în parte, anunță Ministerul Sănătății.

Potrivit lucrătorilor medicali și specialiștilor din domeniul imunizărilor, de cele mai dese ori, părinții refuză vaccinarea copiilor din cauza fricii, alimentate de mituri sau informații false distribuite atât în mediul online, cât și în comunitate.

Publicitate

Autor:

În ultimii patru ani, în cadrul Programului Național de Imunizări al Republicii Moldova, au fost administrate peste patru milioane de doze de vaccin.

„Au fost înregistrate doar 454 de reacții adverse moderate și severe, care au fost tratate cu succes în scurt timp, fără consecințe sau probleme ulterioare de sănătate. De asemenea, în ultimii ani nu a fost înregistrat niciun caz de șoc anafilactic (reacție alergică foarte severă) sau deces în urma administrării vaccinului. Vaccinurile moderne, folosite în Republica Moldova, sunt extrem de sigure și foarte eficiente. Țara noastră beneficiază de vaccinuri de calitate verificată, procurate prin intermediul Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), care gestionează, urmărește și controlează achiziția de vaccinuri”, anunță Ministerul Sănătății.

Specialiștii mai precizează că vaccinarea salvează anual aproximativ trei milioane de vieți în întreaga lume. În lipsa vaccinării sau când acoperirea vaccinală scade sub 90%, există o probabilitate mai mare de apariție repetată a bolilor și a manifestărilor epidemice. Republica Moldova se află astăzi la limita de 90%.

„Trebuie să facem tot ce ne stă în puteri pentru a proteja copiii, ca să nu devină victime ale acestei pandemii, din simplul motiv, că ar putea fi vulnerabili în fața bolilor ce pot fi prevenite prin vaccinare, precum rujeola, difteria, oreionul și rubeola. Imunizarea este una dintre cele mai eficiente acțiuni de sănătate publică pe care îl avem la dispoziție, instrument care protejează copiii de boli grave, iar unele dintre ele cu sfârșit nefericit. Nu putem permite, ca pandemia COVID-19 să provoace această daună colaterală, de aceea, susținem eforturile naționale pentru a continua imunizarea.”, a menționat Dr. Igor Pokanevych, reprezentantul OMS în Republica Moldova.

În prezent, serviciile de imunizare din cadrul instituțiilor medicale primare sunt prestate fără întreruperi. Vaccinurile din cadrul Calendarului național de imunizări sunt disponibile gratuit și pot fi administrate la medicul de familie.

Pe fundalul pandemiei COVID-19, pentru o perioadă, a fost suspendat procesul de vaccinare programată. Odată cu reluarea acestui proces și, în contextul începerii anului școlar, părinții sunt îndemnați să revadă, împreună cu medicul de familie, calendarul de vaccinare a copilului. În cazul neefectuării vaccinurilor, să vaccineze copilul și să se informeze despre importanța imunizărilor și viitoarele vaccinuri din calendar.

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal