
Lista persoanelor care vor primi Premiul Național 2020. Vor fi decorați mai mulți medici, oameni din cultură și antreprenori
Au fost selectate persoanele care vor fi decernate cu Premiul Național 2020. În semn de recunoștință pentru lupta cu COVID-19 vor fi decorați mai mulți specialiștilor din Sănătate. De asemenea, cu distincții se vor alege și persoane din domeniul culturii, sportului sau antreprenori.
・
În acest an, cele mai multe premii, șase la număr, au fost acordate specialiștilor din sectorul medical care au demonstrat performanțe și devotament meseriei în lupta cu virusul COVID-19. Astfel, medicii Belîi Adrian, șeful Departamentului clinic Anestezie și Terapie Intensivă de la Institutul de Medicină Urgentă și Mihai Ciobanu, directorul Institutului de Medicină Urgentă vor primi Premiul Național pentru lucrarea „Abordări inovative în managementul pacienților critici COVID-19 spitalizați în Institutul de Medicină Urgentă”.
Pentru ciclul de lucrări „Biotehnologii inovative în profilaxia și ameliorarea sănătății populației”, distinții vor primi:
- Ion Mereuță, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar;
- Vladimir Carauș, doctor în științe biologice, cercetător științific superior,
- Tudor Strutinschi, doctor habilitat în științe biologice,
- Serghei Cicalchin, director general al „CSK GRUP PLUS” S.R.L.,
- Aurel Morar, director general al „Maurt” S.R.L.
Vor primi Premiul Național pentru lucrarea „Contribuții la diagnosticul, tratamentul și instituirea unui management clinic eficient în bolile infecțioase emergente”:
- Tiberiu Holban, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale;
- Victor Pântea, profesor consultant, doctor habilitat în științe medicale;
- Gheorghe Plăcintă, conferențiar universitar, doctor habilitat în științe medicale;
- Galina Rusu, conferențiar universitar, doctor în științe medicale;
- Ludmila Bîrca, conferențiar cercetător, doctor în științe medicale;
- Liviu Iarovoi, conferențiar universitar, doctor în științe medicale.
De asemenea, premiul Național va merge la Colectivul Instituției Medico-Sanitare Publice „Centrul COVID-19 Chișinău”, pentru responsabilitatea majoră în gestionarea răspunsului sociomedical la pandemia COVID-19, precum și pentru sprijinul și fortificarea acțiunilor întregului sistem medical autohton, la colectivul Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, pentru perseverență în activitate și pentru lupta cu infecția COVID-19 și la colectivul Instituției Medico-Sanitare Publice Asociația Medicală Teritorială Buiucani, pentru prestarea serviciilor de înaltă calitate în condiții de siguranță, promovarea modului sănătos de viață și implicarea socială a personalului medical.
În domeniul culturii au fost acordate cinci premii și anume: profesorului universitare, membru corespondent, Constantin Gaindric pentru rezultate remarcabile în domeniul matematicii și informaticii; compozitorului Anatolie Chiriac, pentru contribuția valoroasă la dezvoltarea artei muzicale naționale. Un alt premiant al domeniului culturii este pictorul Andrei Mudrea pentru merite deosebite în creație și promovarea culturii naționale. Opera Omnia i-a adus titlul de laureați pentru poetul Ion Hadârcă și actorul Boris Bechet.
De asemenea, Premiul Național a fost oferit echipei de producție a filmului documentar „Siberia din oase”.
Premiul Național în domeniul sportului a fost acordat antrenorului de lupte greco-romane, Cucul Mihail, pentru contribuție substanțială la promovarea valorilor olimpice și a imaginii țării.
Premiul Național se acordă anual de Guvern în semn de recunoștință și gratitudine pentru rezultate remarcabile ce au contribuit substanțial la promovarea imaginii țării pe plan internațional și au avut un impact considerabil asupra progresului științific.
Lista integrală a laureaților Premiului Național o puteți accesa aici.