
Navalnîi ar urma să fie transportat la noapte la Berlin. Un ONG german a închiriat un avion
Un avion medical urmează să decoleze din Germania la miezul nopţii (22.00 GMT) spre Rusia, cu obiectivul de a-l transporta pe opozantul Aleksei Navalnîi, care în prezent este în comă, la Berlin, a anunţat joi seară ONG-ul german care a închiriat aparatul de zbor, relatează Agerpres.ro.
・
„Vom trimite la miezul nopţii un avion-ambulanţă cu echipament medical şi specialişti cu care Navalnîi va putea fi adus în Germania”, a declarat preşedintele ONG-ului „Cinema for Peace”, Jaka Bizilj.
El a precizat că speră să obţină acordul diferitelor autorităţi „în cursul serii” de joi pentru a putea încheia cu bine întreaga operaţiune.
Spre seara zilei de joi, echipa politicianului i-a cerut Kremlinului să-i ajute să-l deplaseze pe Navalnîi pentru tratament la o clinică din străinătate.
De menționat că purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a promis că va contribui la evacuarea lui Navalnîi pentru tratament în condițiile frontierelor închise, dacă astfel de solicitări vor fi transmise.
Navalnîi a început să se simtă rău în avion, în timp ce se deplasa de la Tomsk, oraş din Siberia, la Moscova. Amintim că purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi declarase că, după părerea ei, politicianul a fost otrăvit cu ceva adăugat în ceai. „Acesta a fost singurul lucru pe care l-a consumat de dimineață. Medicii spun că toxina a fost asimilată mai repede prin lichidul fierbinte. Acum Alexei este fără cunoștință”, a spus purtătoarea de cuvânt, adăugând că politicianul a fost internat în reanimare.