Fostul ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruța, susține că șoferii vor avea o economie de 50% din taxa de utilizarea drumurilor dacă o vor achita până de sărbători. Acest lucru ar putea să se întâmple dacă răspunderea Guvernului privind Legea Bugetului de Stat va trece de Parlament.
„Sfat util: taxa pentru folosirea drumurilor achitată azi și mâine aduce economie cu 50% față de cât va trebui de achitat după sărbători, dacă „asumarea răspunderii” trece. Eu am achitat acum, iar banii economisiți, 389 lei, vor fi de sărbători pentru cei care au nevoie, un fel de bonus nebănuit de la „minoritatea majoritară” pentru 2 zile”, a scris Veaceslav Negruța pe pagina sa de Facebook.
Taxa cu 50% mai mare
Autoritățile au propus majorarea cotei taxei pentru utilizarea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova cu 50%.
Potrivit proiectului cu privire la Legea Bugetului de Stat, încasările taxelor rutiere se prognozează pentru anul 2015 în cuantum de 380,8 mil.lei și au fost estimate reieşind din numărul unităţilor de transport la care vor fi calculate taxe, cursul de schimb al monedei naţionale și mărimea taxelor stabilite pentru folosire a drumurilor de către autovehicolele înmatriculate în Republica Moldova.
Din suma totală a taxelor rutiere, taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova a fost prognozată în sumă de 295,7 mil.lei , vinieta - 60,9 mil.lei, taxa de eliberare a autorizaţiilor pentru transporturi rutiere internaţionale - în sumă de 9,1 mil.lei, alte taxe rutiere - 15,1 mil.lei.
Premierul Chiril Gaburici a prezentat astăzi proiectele de legi asupra cărora Guvernul și-a angajat răspunderea ieri. Este vorba despre: Politica bugetar-fiscală; Legea bugetului de stat pe anul 2015; Legea bugetului asigurărilor sociale de stat și Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2015.
Aceste proiecte vor intra în vigoare odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial, dacă nu va fi depusă o moțiune de cenzură timp de 72 de ore.
Vezi și aceste știri

Convidecia: OMS a omologat de urgență un vaccin anti-COVID produs de China

Doi directori de companii din Bălți riscă până la 15 ani de închisoare pentru că și-ar fi prejudiciat clienții cu peste 1,5 milioane de lei
