
În R. Moldova sunt peste 9.000 de cazuri active de COVID-19, 554 de bolnavi aflându-se în stare gravă
Din numărul total de pacienți infectați cu COVID-19, aflați în tratament, 554 de bolnavi sunt în stare gravă, informează Ministerul Sănătății. Dintre aceștia 34 de pacienți sunt conectați la respirație asistată.
・
Potrivit datelor prezentate de autoritățile din Sistemul de Sănătate, la 22 august în R. Moldova se numără 9.179 de cazuri active de COVID-19.
O parte dintre pacienți urmează tratament la domiciliu. Alții au nevoie de spitalizare, așa cum, din numărul total, 554 de bolnavi sunt în stare gravă. Totodată, Ministerul Sănătății informează că alți 1.306 pacienți sunt în stare de gravitate medie. Restul persoanelor infectate sunt în stare satisfăcătoare.
AGORA amintește că, după ce sâmbătă au fost anunțate alte 588 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, bilanțul total ajunge la 33.072 de cazuri în R. Moldova. Cadrele medicale au reușit să vindece cu succes până acum 22.958 de pacienți. Totuși, 935 de oameni au decedat din cauza complicațiilor survenite în urma infectării cu noul virus.