
Rusia: Nu există suficiente dovezi care să susţină poziţia Germaniei că Navalnîi a fost otrăvit
Rusia consideră că Germania nu pare să aibă suficiente dovezi pentru a susţine că opozantul rus Alexei Navalnîi a fost otrăvit. Totodată, Kremlinul consideră la rândul său că medicii germani s-au pripit cu concluziile.
・
Poziția vine după ce spitalul Charite din Berlin, care îl tratează de sâmbătă pe Navalnîi, aflat în comă, a transmis luni că opozantul rus a fost otrăvit cu un fel de inhibitor de colinesterază, care împiedică eliberarea normală a acetilcolinei, un neurotransmiţător.
Directorul Biroului de Medicină Legală din Moscova, Serghei Şigheev, a spus că este „prematur” să se ajungă la o astfel de concluzie fără identificarea unei otrăvi anume.
„Activitatea colinesterazei variază semnificativ de la o persoană la alta, în special din cauza anumitor boli cronice. În prezent putem vorbi doar de faptul că s-a descoperit la pacient o scădere a activităţii colinesterazei. Pe asta se bazează concluzia privind otrăvirea cu un inhibitor de colinesterază. Concluzia este prematură”, a declarat Şigheev, transmite Agerpres. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marţi că medicii germani s-au pripit cu concluzia lor.„Analiza medicală a medicilor noştri şi cea a medicilor germani concordă în totalitate. Însă concluziile lor diferă. Nu înţelegem această precipitare a colegilor germani”, a spus el într-o videoconferinţă de presă.În acelaşi timp, Peskov a declarat că, în acest moment, Kremlinul nu vede nevoia de a investiga circumstanţele care l-au adus pe Navalnîi în această stare.El a precizat că va fi lansată o investigaţie atunci când s-ar stabili definitiv că el a fost otrăvit.„Dacă este identificată substanţa şi dacă se stabileşte că este vorba de otrăvire, atunci, bineînţeles, va exista un motiv de investigaţie”, a adăugat el.Amintim că cancelarul german Angela Merkel a cerut Rusiei să ancheteze suspiciunea că Navalnîi a fost otrăvit şi ca vinovaţii să fie traşi la răspundere.
Aleksei Navalnîi a fost transferat în Germania dintr-un spital din Tomsk, Rusia, după ce s-a îmbolnăvit în timpul unui zbor cu avionul, după ce băuse un ceai. Spitalul din Rusia care l-a tratat inițial pe Navalnîi a comunicat că nu au existat urme de otravă în corpul său, însă apropiații săi au cerut insistent transferul său în Germania. Citește și: Navalnîi a fost otrăvit: Spitalul din Berlin confirmă că a descoperit o substanță nocivă în organismul acestuia