Peste 12 mii de potcoave au fost expuse pe platoul Ministerului Apărării pentru înregistrarea unui nou record mondial pentru Cartea Recordurilor Guinness. Colecția îi aparține colonelului Petru Costin, fiind cel mai mare colecționar de potcoave din lume.
Începând cu anul 2011 și până în prezent, colecționarul a adunat în jur de 9.000 de potcoave, celelalte au fost în colecția sa încă înainte de 2011. Toate acestea au fost colecționate de pe teritoriul Republicii Moldova, însă de una își amintește în mod special.
„A fost un caz când treceam prin munții României și am văzut o potcoavă, nu ne-am putut opri pentru că parcarea era mai departe. Eu m-am dat jos în parcare și în jur de 8 mii de metri a mers pe jos ca să iau acea potcoavă”, povestește Petru Costin.
Pentru prezentare și evaluarea numărului corect al potcoavelor au fost desenate 120 de pătrate cu latura de doi metri, iar în fiecare pătrat au fost distribuite un număr de potcoave.
„În fiecare pătrat sunt distribuite câte 100 de potcoave, în total 12.000 de unități. Ele cântăresc peste patru tone în total. Această procedură este efectuată comoditatea comisiei de a număra”, a precizat Costin.
Colecționarul susține că înregistrarea colecției este supusă unor proceduri numeroase și foarte drastice, dar o consideră o normalitate dacă vrei să te întreci cu cei mai mari colecționari din lume.
Totodată, în cadrul evenimentului a fost expusă o hartă a Republicii Moldova, executată doar din monede.