
Omorâtă de soț cu toporul și îngropată: Cadavrul unei femei dispărute, descoperit de oamenii legii
O femeie în vârstă de 47 de ani, dată dispărută acum șase luni, a fost găsită moartă și îngropată într-un câmp extravilan din raionul Ungheni. Oamenii legii l-au reținut pe soțul femeii, care este suspectat de omor.
・
Potrivit organelor de urmărire penală, bărbatul, la 23 februarie curent, i-a aplicat soției o lovitură cu toporul în regiunea capului. Drept urmare, femeia a decedat.
Ulterior, bănuitul a pus cadavrul într-un sac și l-a transportat în extravilanul satului Cornova, unde l-a îngropat pe marginea unui bazin acvatic la o adâncime de aproximativ un metru.
Mai mult, la câteva luni distanță, acesta a spus polițiștilor că aceasta ar fi plecat la niște rude în Italia.
Cei doi aveau la întreținere cinci copii, dintre care doi minori.
Momentan, bănuitul se află în custodia poliției și și-a recunoscut pe deplin vina.
Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă până la 20 de ani de închisoare.