Terasa unui local din Bubuieci, Chișinău a fost cuprinsă de flăcări. Șase echipaje, cu 25 de pompieri și salvatori, au luptat timp de aproape o oră până au stins focul. Aceștia au reușit să evacueze, între timp, și două butelii cu gaz din clădire. În urma incendiului, circa 120 metri pătrați a terasei și etajului trei a localului a fost distrusă.
Totul s-a produs în seara zilei de 28 august, în jurul orei 19:00. Ajunși la fața locului pompierii au stabilit că flăcările au cuprins terasa unui local și o mare parte a suprafeței acoperișului clădirii. Salvatorii au reușit localizarea arderii către ora 19:32.
Totodată, în timpul intervenției pompierii au evacuat două butelii de gaz tip propan –butan din încăperile localului, astfel evitând producerea unei explozii.
Potrivit primelor informații, pompierii au reușit să salveze o suprafață aproximativ de 600 m2 a localului. În urma incendiului, nimeni nu a avutr de suferit. Circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite ulterior de specialiști.

