Spitalul din Berlin: Starea sănătăţii opozantului rus Navalnîi se ameliorează

Spitalul din Berlin: Starea sănătăţii opozantului rus Navalnîi se ameliorează
Foto: realitatea.net

Starea de sănătate a principalului opozant rus Aleksei Navalnîi înregistrează „unele ameliorări”, a anunţat vineri, 28 august, spitalul din Berlin unde acesta este tratat de când a fost victima unei posibile otrăviri în Rusia, potrivit autorităţilor germane. 

„Au existat unele ameliorări ale simptomelor cauzate de ingestia” unei substanţe din grupul de inhibitori ai colinesterazei, la originea otrăvirii, a anunţat Spitalul Charité, într-un comunicat, precizând că Navalnîi se află încă în comă indusă şi sub asistenţă respiratorie, relatează agerpres.

La rândul său, purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmyche, a confirmat într-un mesaj pe Twitter că în prezent nu există „o ameninţare gravă pentru viaţa acestuia”. „Cu toate acestea, medicii sunt întotdeauna atenţi la orice prognostic”, a adăugat ea.

Spitalul a reiterat că nu este posibil în acest stadiu să se stabilească dacă Nalavîi, ar putea rămâne cu sechele pe termen lung din cauza „acestei intoxicaţii grele”.

Luni, la două zile de ce a fost spitalizat de urgenţă în Germania, medicii de la Spitalul Charité au anunţat că au identificat urme de otrăvire cu o substanţă din grupul de inhibitori ai colinesterazei, din care fac parte arme chimice puternice numite „agenţi inervanţi”. Printre acestea: celebrul sarin, VX sau Noviciokul rus, utilizat pentru otrăvirea fostului spion Serghei Skripal şi a fiicei acestuia Iulia, în 2018, în Anglia.

Medicii ruşi care l-au tratat pe Aleksei Navalnîi în timpul spitalizării sale în Siberia au dat asigurări că nu au găsit în urma testelor o astfel de substanţă în organismul opozantului.

Principalul opozant al puterii preşedintelui Vladimir Putin, autorul unor publicaţii care denunţă corupţia elitelor ruse, care sunt distribuite la scară largă pe reţelele de socializare, Aleksei Navalnîi a fost transferat sâmbătă din Siberia la un spital din Berlin.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Trei tornade au lovit vestul Germaniei. O persoană a murit, iar câteva zeci au fost rănite (VIDEO)

Trei tornade au lovit vestul Germaniei. O persoană a murit, iar câteva zeci au fost rănite (VIDEO)

Forțele ucrainene se pregătesc pentru un eventual atac la granița cu Belarus

Forțele ucrainene se pregătesc pentru un eventual atac la granița cu Belarus

Ex-președintele român Traian Băsescu a accidentat o mașină parcată și a mers la poliție pentru a fi testat

Ex-președintele român Traian Băsescu a accidentat o mașină parcată și a mers la poliție pentru a fi testat

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Un tânăr a ajuns la terapie intensivă după ce a sărit în Nistru
  • 2
    În Moldova se produce de opt ori mai mult ulei și grăsimi decât acum un an
  • 3
    Podoliak crede că un acord de pace e posibil doar după retragerea trupelor rusești
  • 4
    Un parlamentar rus face aluzie la un posibil schimb al prizonierilor din Azovstal cu Medvedciuc
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.