Cum să-ți pregătești copilul să se întoarcă la școală în vremea pandemiei? Sfaturile psihologilor

Cum să-ți pregătești copilul să se întoarcă la școală în vremea pandemiei? Sfaturile psihologilor

Reîntoarcerea la școală în vremuri de pandemie este o provocare pentru toată lumea, cu multe necunoscute care pot genera anxietate în rândul copiilor, indiferent de țară și de condițiile de educație sau de cât de bine este pregătit sistemul să facă față acestei crize. Doi psihologi britanici au pus pe hârtie câteva sfaturi care ar putea fi utile pentru orice părinte care se confruntă cu o astfel de situație excepțională, la care nimeni nu se gândea în urmă cu un an, pe vremea când deschiderea școlilor era doar un moment marcat, eventual, de emoții pozitive, curiozitate și entuziasm, scrie Hotnews.ro. 

Iată, pe scurt, șapte sfaturi simple și utile prezentate de psihologii Bettina Hohnen și Jane Gilmour, potrivit cotidianului The Guardian.

Dacă tu ești ok cu ideea redeschiderii școlilor, și copilul tău va fi

Reîntoarcerea la școală, după vacanța de vară, este, în mod normal, o rutină familiară, însă, de data aceasta, ne confruntăm cu o situație cu totul excepțională, cu reguli noi, atât la cursuri, cât și pe terenul de joacă. În cazul în care copilul tău este neliniștit în ceea ce privește revenirea pe băncile școlii, este bine să vorbești cu el, cu calm și să-i explici că totul este în siguranță, ceea ce o să-l ajute să aibă o tranziție mai ușoară de la lunile de izolare la noua stare a lucrurilor.

Este bine ca părintele să îi ofere copilului informații concrete, înainte de reluarea cursurilor. Cei din ciclul primar ar putea avea nevoie de prezența ta la școală, la început, pentru a naviga mai ușor printre noile reguli. În plus, copilul trebuie să știe că este ok dacă uită o parte dintre reguli, pentru că este nevoie de timp ca să înveți ceva nou.

Identifică ce anume poți anticipa și acceptă ceea ce nu poți controla

A crea predictibilitate, având un program bine structurat, cu evenimente care nu sunt puse sub semnul întrebării, este un mod de a oferi copilului un sentiment de siguranță într-o lume incertă. Aici pot fi incluse și mesele regulate în familie sau reuniunile de familie. Păstrarea unor reguli privind ora de culcare sau utilizarea tehnologiei sunt și ele instrumente care ajută la predictibilitate.

Poate că lumea este într-un proces de schimbare, poate că va veni o nouă perioadă de carantină, așa încât vorbește despre aceste variante cu copilul tău, cu calm, nu alarmist. Folosește termeni familiari pentru a descrie un context cu totul neobișnuit. Punând criza COVID-19 într-un tipar pe înțelesul copilului îl poate ajuta să dezvolte strategii de supraviețuire.

Citește și: Instrucțiunea de activitate a instituțiilor de învățământ pe timp de pandemie. Iată ce reguli vor respecta elevii și dascălii (CARDURI)

Răspunde-le mereu la întrebări cu onestitate pentru că altfel riști să le pierzi încrederea, iar asta îi va face să aibă un sentiment accentuat de nesiguranță legat de lumea în care trăiesc. Este ok dacă nu ai mereu răspunsul la îndemână.

Ajută-ți copilul să își confrunte propriile temeri

Chiar dacă copiii tăi au auzit știri sau conversații îngrijorătoare legate de ceea ce se întâmplă, dacă ai un comportament dominat de calm și pragmatism îi va ajuta să mai scape de eventuale stări de anxietate, prin puterea exemplului. Dacă copilul are reticențe legate de întoarcerea la cursuri, află de ce.

Prieteniile s-au schimbat

Școala este despre prietenii și relații în general, în aceeași măsură în care este despre educație, copiii dezvoltând abilitățile lor sociale în diverse grupuri de prieteni, printre colegi. Explică-le cum s-a schimbat modul de relaționare în această perioadă pentru a-i ajuta să se adapteze, să fie deschiși schimbării. Organizarea de evenimente cu colegii de clasă poate fi o idee.

Citește și: Scenariile după care vor activa cele 147 de instituții de învățământ din Chișinău, incluse pe o hartă interactivă

Ajută la conturarea unui stil de comunicare pentru copilul tău

Unii copii sunt vorbăreți, alții mai puțin, mai ales în prima lor zi de școală. Oricât de curios ai fi să afli cum a fost în prima zi, nu insista cu copiii care sunt mai tăcuți, ci oferă-le spațiu după ce au venit de la cursuri, apoi povestește-le despre cum a fost ziua pentru tine. Asta le transmite mesajul că ești gata să vorbești despre cum a fost la școală atunci când va simți nevoia să o facă.

În cazul copiilor care vorbesc foarte mult despre grijile lor, sugerează-le să scrie pe o hârtie sau să deseneze ceea ce le provoacă această stare și să verifice lista din când în când.

Ascultă și acceptă

Deși e dificil, indiferent de stilul de comunicare al copilului tău, sfatul este mereu același: ascultă la început și apoi reformulează ceea ce au comunicat. Asta le va arăta că au fost ascultați cu-adevărat. Simplul fapt de a asculta și de a accepta are un rol vindecător enorm, la nivel emoțional.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Președinta Maia Sandu va efectua o vizită de lucru la Bruxelles și Paris

Președinta Maia Sandu va efectua o vizită de lucru la Bruxelles și Paris

Ucraina nu va face concesii Rusiei, afirmă șeful diplomației de la Kiev

Ucraina nu va face concesii Rusiei, afirmă șeful diplomației de la Kiev

Rusia susține că a început evacuarea militarilor grav răniți din uzina Azovstal

Rusia susține că a început evacuarea militarilor grav răniți din uzina Azovstal

Advertoriale
10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale

Maib lansează Ediția 2 „Schimbă viteza cu maib liber” cu dublu premii: opt iPhone 13 și două automobile KIA Rio X-Line

Maib lansează Ediția 2 „Schimbă viteza cu maib liber” cu dublu premii: opt iPhone 13 și două automobile KIA Rio X-Line

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Președintele rus, Vladimir Putin, ar fi fost operat de cancer
  • 2
    Noi nemulțumiri legate de Eurovision. Directorul „Teleradio-Moldova”, indignat de faptul că juriul de la Chișinău nu a oferit niciun punct României
  • 3
    Contraofensivă demarată cu succes. În regiunea Harkiv, militarii ucraineni au ajuns la granița cu Federația Rusă
  • 4
    Fetița care a decedat în parcul „Alunelul” a avut o traumă deschisă la craniu. Șeful de la sănătate din Chișinău oferă detalii despre intervenția medicilor
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.