În jurul orei 09:50, pentru ieșirea din Republica Moldova s-a prezentat în punctul de trecere a frontierei Sculeni un microbuz de rută ocazională „Moldova-Austria”.
După identificarea persoanelor, polițiștii de frontieră au supus unor verificări suplimentare unii pasageri și șoferul, cetățean moldovean de 20 de ani, ultimul având un comportament straniu.
Ca urmare, în bagajul personal al șoferului s-au depistat cele două cărți de identitate, care ar fi eliberate de autoritățile române, având mai multe semne de falsificare. Totodată, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele erau eliberate pe numele a doi tineri care figurau în lista de pasageri ai acestei rute.
Într-un final, aceștia au recunoscut că au solicitat șoferului să îi ajute, prin tăinuirea actelor falsificate în bagajul său. Deoarece cărțile de identitate au fost obținute prin intermediari și contra sumei de 170 de euro fiecare, cetățenii au presupus că ar fi falsificate. La rândul său, șoferul a acceptat să ajute doar din considerentul că sunt consăteni, toți trei fiind locuitori ai raionului Nisporeni.
În timpul documentării cazului s-a constatat că șoferul a încălcat și normele de efectuare a transportului rutier de persoane. Cei doi consăteni ar fi oferit câte 100 de euro pentru a ajunge la destinație.
Polițiștii de frontieră din Direcția regională VEST continuă cercetările în vedere elucidării circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.