Din 1 septembrie, candidații la prezidențiale își pot înregistra grupurile de inițiativă care vor colecta semnăturile

Din 1 septembrie, candidații la prezidențiale își pot înregistra grupurile de inițiativă care vor colecta semnăturile

Începând cu data de 1 septembrie, pot fi depuse actele pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă. Acestea urmează să aibă între 25 și 100 de membri care vor colecta semnături în susținerea candidatului la alegerile prezidențiale.

Listele de subscripție cu semnături reprezintă una dintre condițiile pentru înregistrarea pretendenților la fotoliul de șef al statului. Mai exact, potrivit Codului Electoral, este nevoie de „semnăturile a cel puţin 15.000 și nu mai mult de 25.000 de alegători din cel puţin jumătate din numărul unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi ale Republicii Moldova”. „Se consideră conforme unităţile administrativ-teritoriale în care au fost colectate nu mai puţin de 600 de semnături”, mai spune legea.

Potrivit noului regulament aprobat de Comisia Electorală Centrală, președinte al grupului de inițiativă poate fi ales însuși candidatul la prezidențiale. Instituția va decide înregistrarea grupului în cel mult trei zile de la recepționarea documentelor necesare în acest sens.

Publicitate

Amintim că alegerile prezidențiale vor avea loc pe 1 noiembrie 2020. Până acum, și-au anunțat intenția de a candida președinta PAS, Maia Sandu, liderul Partidului Platforma DA, Andrei Năstase, președintele PL, Dorin Chirtoacă, liderul PUN, Octavian Țîcu, președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, și Tudor Deliu, de la PLDM.

Menționăm că doritorii de a candida trebuie să îndeplinească toate formalitățile până pe 1 octombrie, astfel încât să fie înscriși în cursă.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal