FOTO. Cine face parte din delegația care va aduce focul haric la Chișinău

FOTO. Cine face parte din delegația care va aduce focul haric la Chișinău

Delegația care a plecat spre Ierusalim pentru a aduce Focul Haric în Republica Moldova a ajuns astăzi în prima parte a zilei în Israel. Din această delegație fac parte deputații PLDM Vlad Filat și Valeriu Streleț, secretarul general al Aparatului Preşedintelui, Ion Păduraru, preotorul Vadim Cheibaș și este  condusă de Mitropolitul Vladimir.

În Israel, Mitropolitul Vladimir urmează să viziteze câteva locuri sfinte, după care, în seara zilei, va avea o întâlnire cu Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.

Ulterior, capul bisericii de la Chișinău, va participa la săvârșirea Prohodului Domnului, iar în Sâmbăta Paștelui va fi prezent la procesiunea de preluare a Focului Haric.

Publicitate

Focul Haric va fi adus la Chişinău în scuarul Catedralei Mitropolitane, în seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie între orele 19.00 şi 20.00, de unde va fi împărţit creștinilor.

...

Sursa foto: Mitropolia.md

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal