Noaptea Învierii: Polițiștii recomandă șoferilor să evite centrul Chișinăului

Noaptea Învierii: Polițiștii recomandă șoferilor să evite centrul Chișinăului
Foto: noi.md


Peste 2 mii de poliţişti vor fi la datorie, cu prilejul Sfintelor Sărbători Pascale pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, precum şi pentru prevenirea faptelor antisociale, anunță Inspectoratul General al Poliției. Activităţile vor fi desfăşurate alte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Astfel, poliţişti, pompieri, angajați ai Poliției de Frontieră, ai agențiilor de pază și ai organizațiilor obștești, militari ai trupelor de carabinieri, se vor afla în stradă în dispozitive mixte de ordine şi siguranţă publică, precum şi în proximitatea lăcaşurilor sfinte sau de desfăşurare a manifestărilor publice.

Totodată, circa 700 de inspectori de patrulare vor supraveghea și asigura securitatea circulației rutiere pe traseele țării pentru a preveni comiterea accidentelor rutiere și a altor ilegalități.

Potrivit inspectoratului General al Poliției, începând de sâmbătă seara, ora 17.00 și până la încheierea Serviciului Divin, se va interzice parcarea autovehiculelor în adiacentrul Catedralei Nașterea Domnului din Chișinău.

Pentru a evita crearea ambuteiajelor, oamenii legi recomandă șoferilor să ocolească:
- str.A.Pușkin, tronsonul cuprins între bd.Ștefan cel Mare și Sfânt și str.Columna;
- str.Mitropolit Gavriil B.Bodoni, porțiunea de drum cuprinsă între bd.Ștefan cel Mare și Sfânt și str.Columna;
- str.Columna, tronsonul cuprins între străzile G.B.Bodoni și A.Pușkin.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
UE va aloca un million de euro pentru a crea o bază de date cu toate instituțiile de presă ale țărilor membre și va indica proprietarii lor

UE va aloca un million de euro pentru a crea o bază de date cu toate instituțiile de presă ale țărilor membre și va indica proprietarii lor

COVID-19 a provocat cea mai mare scădere a speranţei de viaţă de la cel de-al Doilea Război Mondial

COVID-19 a provocat cea mai mare scădere a speranţei de viaţă de la cel de-al Doilea Război Mondial

Compania Pfizer a început un studiu clinic privind utilizarea preventivă a unei pastile anti-COVID-19

Compania Pfizer a început un studiu clinic privind utilizarea preventivă a unei pastile anti-COVID-19

Advertoriale
FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Notara Olga Bondarciuc, care ar fi legalizat mai multe acte în scheme ce-i vizează pe Plahotniuc, Șor și Platon, reținută în Belgia
  • 2
    Socialistul Vasile Bolea îl acuză pe deputatul PAS, Oleg Calmațui, de contrabandă cu țigări. Calmațui: Mi-am procurat două blocuri și le-am abandonat benevol
  • 3
    Bașcana Găgăuziei l-a atacat în judecată pe Igor Grosu. Irina Vlah cere prejudicii morale în valoare de 200 mii de lei (DOC)
  • 4
    R. Moldova va împrumuta 24 de mln de euro de la BERD pentru reabilitarea infrastructurii feroviare. Decretul semnat de președintă (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.