Colectările de bani pentru dezinfectanți în școli vor fi cercetate de CNA. Ministrul Educației: „Vă asigur că vom curma foarte dur aceasta”

Colectările de bani pentru dezinfectanți în școli vor fi cercetate de CNA. Ministrul Educației: „Vă asigur că vom curma foarte dur aceasta”

Cazurile de colectare de taxe în instituțiile de învățământ din țară au ajuns în vizorul responsabililor de la Ministerul Educației. Potrivit ministrului Igor Șarov, cea mai gravă situație este în capitală, fapt discutat cu autoritățile locale. Fiecare caz în parte va fi examinat de ofițerii Centrului Național Anticorupție, a precizat Șarov la emisiunea „Punctul pe azi”, de la TVR Moldova. 

„Vreau să vă asigur că noi vom curma foarte dur aceasta. Cele mai frecvente cazuri erau la nivelul orașului Chișinău. Am avut o discuție cu colegii de la Primărie care în colaborare cu colegii de la CNA vor examina fiecare dintre cazuri în parte. Ca rezultat al acestei ședințe, joi voi emite un ordin la acest subiect”, a spus ministrul Educației.

Igor Șarov a mai menționat că în permanență au existat tentative de a fi colectate taxe în școli, dar în condiții de pandemie lucrurile sunt mai grave. Pe lângă toate, ministrul susține, că există și pericolul dezinformării. Pe această cale, el a îndemnat pe toți să se informeze din surse sigure despre deciziile autorităților responsabile în gestionarea pandemiei, o sursă fiind și site-ul Ministerul Educației unde există o rubrică aparte despre COVID-19.

Totodată, Șarov a îndemnat pe cei care cunosc cazuri când sunt colectate taxe ilegal să sesizeze acest lucru prin intermediul liniilor verzi la nivel de centre raionale sau la minister.

Cât despre sursele financiare alocate pentru procurarea dezinfectanților, ministrul Educației a precizat că Guvernul a luat decizia să aloce 31 de milioane de lei în acest scop și că urmează să fie organizată de urgență o licitație ca dezinfectanții să ajungă în școli.

De altă parte există sprijin constant din partea UNICEF și din partea partenerilor de dezvoltare. UNICEF a acordat 480 de mii de dolari pentru dezinfectanți, dintre care, prima tranșă între 24-28 august a fost repartizată către direcțiile raionale de educație și mai departe în școli.

„Deci datoria este din partea APL, donațiile pe care le-am primit și investițiile de la Guvern ca să revenim în siguranță în școli, iar asigurarea și problema asigurării cu dezinfectanți este una dintre prioritățile noastre ca copiii să revină într-un spațiu care le oferă această posibilitate”, a mai spus Șarov.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal