Inspectoratul de Integritate a emis acte de constatare în privința unui conducător de organizație publică, a unui fost primar și trei consilieri locali, informează Autoritatea Națională de Integritate (ANI). Cei vizați au admis încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese sau al incompatibilităților de funcții. Aceștia riscă să fie decăzuți din dreptul de a ocupa o funcție publică pe termen de trei ani.
Potrivit ANI, directorul Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor în anul 2019, ar fi admis consumarea unui conflict de interese cu propria persoană, manifestat prin semnarea unui contract de achiziționare a serviciilor generale de consultanță în management, fiind în calitate de prestator de servicii. Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, inspectorul de integritate va sesiza organul ierarhic superior pentru a iniția procedura de încetare a raporturilor de muncă a directorului.
Ex-primarul satului Lalova din raionul Rezina în anul 2018, aflându-se în calitate de primar, ar fi semnat și încheiat un proces verbal fără număr al Comisiei de licitație și un contract de arendă a terenurilor cu o gospodărie țărănească a soției. Un alt contract de arendă a terenurilor a fost încheiat cu o altă gospodărie țărănească ce aparține nepoatei acestuia.
Un consilier în Consiliul comunal Pruteni din raionul Fălești a deținut simultan mandatul de consilier comunal și funcția de paznic în cadrul Primăriei comunei Pruteni, raionul Fălești.
Alt consilier, din Consiliul sătesc Fundurii Vechi din raionul Glodeni, în perioada 2017-2019, aflându-se în calitate de consilier a exercitat simultan și o altă funcție în cadrul Primăriei din Fundenii Vechi ce viza activitatea de tineret și sport.
Un consilier în Consiliul comunal Bobeica din raionul Hîncești ar fi deținut concomitent cu mandatul de consilier și funcția de director al Institutului de educație timpurie din comună.
Inspectorii de integritate au stabilit că cei vizați au admis încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese sau al incompatibilităților de funcții prin faptul că, având la dispoziție termenii legali prevăzuți de legislație, nu au declarat și nu și-au soluționat situațiile în care s-au aflat.
Dacă actele de constatare emise în privința celor patru aleși locali vor rămâne definitive, aceștia ar putea fi decăzuți din dreptul de a mai exercita o funcţie publică sau o funcţie de demnitate publică, cu excepţia funcţiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării sau destituirii din funcţia publică ori de demnitate publică respectivă sau din data încetării de drept a mandatului său.
Vezi și aceste știri

Ex-sportivul Șoltoianu care a agresat fizic un bărbat și a amenințat cu pistolul câinele care-l însoțea, trimis în judecată

Fenomenul #ROOFOFFLINE: Răsfoim albumul cu amintiri și batem în cuie data următoarei întâlniri. Pentru că prietenii și stelele ne așteaptă...

O companie a fost trimisă în judecată pentru contrabandă cu țigări în valoare de peste șapte milioane de lei
Advertoriale

Impactul bruxismului asupra organismului și a vietii unui pacient. Cum pot fi remediate consecințele acestuia printr-un tratament stomatologic la Smile Dent Team

Tork - brandul Nr.1 în Europa - acum și în Moldova. Unde pot fi găsite cele mai căutate produse și soluții profesionale de igienă
