„Chișinău Arena”. Unii proprietari ai terenurilor din apropierea obiectivului, supuși presiunilor în perioada guvernării democraților

„Chișinău Arena”.  Unii proprietari ai terenurilor din apropierea obiectivului, supuși presiunilor în perioada guvernării democraților

Mai mulți proprietari ai terenurilor din vecinătatea „Chișinău Arena”, au spus, sub protecția anonimatului, că în perioada guvernării democraților, au fost supuși presiunilor pentru a renunța la bunurile pe care le dețin, fără a pretinde să primească vreo despăgubire, iar alții, deși spun că nu au fost presați în vre-un fel, afirmă că nu își pot folosi terenurile așa cum ar fi dorit din cauza incertitudinilor și refuzului autorităților de a le elibera actele permisive de construcție, suferind astfel pierderi, scrie Ziarul de Gardă într-o ediția tipărită.

Mihai Triboi, juristul companiei „Trivent” SRL, proprietara unei parcele de 15 ari de la marginea arenei, pe care, conform proiectului, urmează să fi e construit drumul de acces din str. Bucovina, susține că respectivul teren a fost cumpărat de la o persoană fi zică în toamna anului 2017, înainte de a apărea în spațiul public ideea construirii unei arene polivalente în acea zonă. Terenul, afirmă reprezentantul „Trivent”, a fost procurat la prețul de piață din acel moment, aproximativ un milion de lei, sumă indicată în contractul de vânzare-cumpărare. Compania intenționa să construiască acolo o secție de producere a componentelor pentru instalațiile de ventilare, doar că, odată cu lansarea proiectului „Chișinău Arena”, nu a mai putut să-și folosească terenul, conform necesităților.

Foto: 

„Într-o perioadă de timp nici n-am avut acces la teren”

„Într-o perioadă de timp nici n-am avut acces la teren. Acesta a fost îngrădit. Faptul dat a fost constatat de către executorul judecătoresc. A fost pus un gard, a fost pusă pază. Chiar dacă nu aparținea acestora, ne-au îngrădit accesul la terenul nostru. Practic, am fost expropriați, fără o procedură legală prealabilă. Am scris mai multe demersuri atât către SRL „Arena Națională”, cât și către instituțiile publice ca să le solicităm să elibereze terenul de orice imixtiune, fi indcă este ilegal. Pe lângă aceasta, recent am depus o cerere de obținere a certifi catului de urbanism. Am primit un refuz absolut contrar prevederilor legale, fi indcă sunt prevederi clare când trebuie să-ți refuze, dar ei au inventat un motiv care nu este prevăzut de lege și pe care, sigur, intenționăm ulterior să-l contestăm. Motivul pe care ei l-au găsit este faptul că terenul nu se află în planul urbanistic general al localității. Asta e o chestiune care nu este prevăzută de lege”, afirmă Mihai Triboi.

Reprezentantul companiei care urmează a fi expropriată susține că negocierile cu autoritățile au rămas, de fiecare dată, fără niciun rezultat: „În perioada aceasta am avut norocul, între ghilimele, să negociem cu trei guverne și am văzut diferite abordări, începând cu guvernul Filip, care nu ne-a contactat pe noi, dar noi am început, de fapt, procesul de negociere. Să nu ne fi adresat noi, în general acest proces de imixtiune era să fi e mai departe. Ulterior, s-a schimbat altă guvernare, noi, cu speranțe noi am depus iar demersuri, dar, din păcate, nu s-a schimbat nimic. Mă refer la guvernul Sandu. Tot am fost chemați la negocieri, ni s-a explicat că nu este greșeala lor, că ei fac tot posibilul, dar nu s-a rezolvat nimic. Ulterior, și de guvernul Chicu am fost chemați la negocieri. Practic, aceleași răspunsuri le auzim”, afirmă Triboi.

„Chișinău Arena” urma să fie dată în exploatare în octombrie 2019, dar, pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, în februarie 2020, după o vizită a președintelui Igor Dodon la complex, a fost anunțată o nouă dată - 1 mai 2020. Ofi cial, pandemia provocată de noul tip de coronavirus le-a stricat autorităților planurile, iar complexul sportiv nu a fost dat în exploatare nici în luna mai. Într-un răspuns ofi cial primit de ZdG de la Agenția Proprietății Publice (APP) se menționează că darea în exploatare a „Chișinău Arena” este preconizată pentru lunile octombrie-noiembrie 2020. În același răspuns se precizează că lucrările de construcție în cadrul obiectivului „Chișinău Arena”, asumate de către partenerul privat, firma „SAM Investment Company”, au fost executate în conformitate cu prevederile contractului, în proporție de 100%, la 24 decembrie 2019 fi ind recepționat certifi catul de fi nalizare substanțială a lucrărilor, mai scrie sursa citată.

Statul trebuie să mai cumpere 23 de terenuri cu suprafața de două ha și câteva clădiri din apropiere obiectivului

În iunie 2019, după plecarea democraților de la putere, noul guvern a decis trecerea SRL „Arena Națională” din administrarea MECC în administrarea APP, subordonată MEI. Peste câteva luni, subiectul exproprierii a revenit pe agenda guvernului, de această dată autorul proiectului fiind MEI. În noul proiect, la propunerea Primăriei mun. Chișinău, în lista bunurilor imobile care urmau a fi supuse exproprierii au fost adăugate încă cinci terenuri, amplasate de cealaltă parte a străzii Bucovina. Primăria menționa că aceste terenuri „sunt necesare pentru proiectarea și construcția rețelelor inginerești pentru obiectivul Arena Polivalentă ”. Totodată, în proiectul elaborat de MEI, condus atunci de Vadim Brînzan, se spunea că „realizarea proiectului Hotărârii Guvernului implică cheltuieli fi nanciare necesare punerii în aplicare a procesului de expropriere, care va avea loc în urma negocierilor de către Comisia de expropriere cu proprietarii de bunuri imobile”. 

În nota informativă a proiectului se făcea referire la Legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică , care stabilește cum se calculează valoarea despăgubirilor în astfel de cazuri. „Concomitent, în cazul exproprierii de teren, cuantumul despăgubirii nu trebuie să fi e mai mic decât prețul normativ stabilit î n baza tarifelor prevăzute de legislație”, se mai spunea în nota informativă.

Autorul proiectului menționa că „prețul normativ al terenurilor propuse spre expropriere, calculat conform prevederilor Legii privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului, constituie cca două milioane lei”. În proiect nu a fost indicat și prețul de piață al terenurilor, cu o suprafață cumulată de aproximativ două ha.

Calculul ZdG arată că doar valoarea cadastrală a tuturor celor 23 de terenuri depășește suma de 5,4 milioane lei, în timp ce valoarea cadastrală a clădirilor de pe acestea este estimată la peste 6,5 milioane lei. Prețul de piață al acestor bunuri pe care statul trebuie să le cumpere este însă de câteva ori mai mare.

Statul a achitat, până acum, pentru proiectul „Chișinău Arena”, 11,5 milioane de euro. Zece milioane de euro au fost plătite pe parcursul anilor 2018-2019, perioadă în care complexul s-a construit, iar 1,5 milioane de euro au fost transferate partenerului privat în luna iulie 2020, ca parte a ratei din Contractul de Parteneriat Public-Privat (CPPP) semnat în august 2018 de către R. Moldova și „SAM Investment Company”, fondată la Chișinău de compania turcă „Summa”, care a ridicat complexul. Până la fi nele anului, autoritățile trebuie să plătească alte 1,5 milioane de euro, iar pentru a nu pierde complexul sportiv, procedura se va repeta în următorii 11 ani, când statul ar trebui, într-un fi nal, să răscumpere investiția efectuată de partenerul turc.

Versiunea integrală a articolului o puteți citi pe zdg.md.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Comisia Europeană, acuzată că a încercat să anuleze Crăciunul. „Doamnă”, „domn” și „domnișoară”, termeni insuficient de inclusivi

Comisia Europeană, acuzată că a încercat să anuleze Crăciunul. „Doamnă”, „domn” și „domnișoară”, termeni insuficient de inclusivi

EDITORIAL | 10 lecții ale anului 2021

EDITORIAL | 10 lecții ale anului 2021

Comentariul lui Sergiu Sîrbu la intenția ANI de a-i confisca 1,9 milioane de lei

Comentariul lui Sergiu Sîrbu la intenția ANI de a-i confisca 1,9 milioane de lei

Advertoriale
Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    I-au oferit votul de încredere, iar acum cer demisia. Reacția fracțiunii PAS, după declarațiile lui Moloșag
  • 2
    Ultimă oră! Avocata Poporului admite că ar putea să-și dea demisia din funcție după informațiile apărute în spațiul public
  • 3
    CEC cere anularea Marinei Tauber din cursa electorală pentru șefia municipiului Bălți. Ea este acuzată că a cheltuit bani nedeclarați
  • 4
    A venit iarna! Unde au căzut primii fulgi de nea în acest an
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.