
Se împart bani înainte de alegeri. Guvernul mărește ajutorul unic din octombrie cu 200 de lei
În plină campanie electorală, Guvernul moldovean a decis să mărească ajutorul unic primit de beneficiarii tuturor tipurilor de pensii al căror cuantum lunar nu depășește 3000 de lei. Astfel, în loc de 700 de lei, oamenii vor primi 900 de lei, o singură dată. Se întâmplă pe lângă indexarea pensiilor, preconizată pentru 1 octombrie 2020. Argumentul principal al Executivului pentru adoptarea acestei măsuri e că indexarea de la 1 octombrie este mult prea mică. Mai exact, pensiile ar urma să crească doar cu 1, 07%, echivalentul coeficientului ratei inflației din primul semestru al anului curent.
・
„Indexareade la 1 octombrie se face la rata inflației din primul semestru al anului. În acest an, rata a fost doar de 1,07%. Este clar că este necesar ca pentru majoritatea pensionarilor să oferim o indexare mai mare a pensiilor și să efectuăm aceste acțiuni în conformitate cu cadrul legal. Plată unică de 200 de lei în octombrie, care ar însemna o indexare efectivă a pensiilor în măsuri de aproximativ 5,6%. Pentru a oferi o indexare efectivă mai mare decât 1,07% venim cu propunerea să alocăm 200 de lei suplimentar, care va fi o plată unică pe parcursul lunii octombrie”, a argumentat prim-ministrul Ion Chicu.
Efectiv asta ar însemna că se va majora doar plata unică, de la 700 de lei la 900 de lei, de care vor beneficia peste 659 de mii de persoane.
Pentru majorare, din haznaua statului vor fi cheltuiți circa 133 de milioane de lei.
„Acest suport va fi achitat începând cu 1 octombrie, odată cu alocarea pensiilor și alocațiilor lunare transferate de Casa Națională de Asigurări Sociale. Pentru a beneficia de suport, nu e nevoie să meargă cetățenii să depună vreo cerere”, a punctat secretara de stat a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Djulieta Popescu.
Amintim că inițiativa de indexare a pensiilor de două ori pe an a fost o inițiativă a lui Igor Dodon, cu care acesta s-a lăudat numind-o chiar „lege ce va rămâne în istorie ca legea propusă de Dodon”.
În iarna lui 2020, deputații au votat în a doua lectură ca toate pensiile ar urma să fie indexate de două ori pe an – în aprilie și în octombrie. Deși Parlamentul a aprobat această măsură doar pentru pensiile sub minimul de existență, adică cele mai mici de 1.726 de lei, ulterior Dodon a promis că toate pensiile vor fi supuse indexării.