Concentratoare de oxigen, indispensabile în terapia cu oxigen a pacienților diagnosticați cu COVID-19, care necesită un suport de oxigen imediat pentru susținerea funcțiilor vitale ale organismului, au fost livrate în Republica Moldova. Echipamentul medical a ajuns în țară grație sprijinului financiar și tehnic al Uniunii Europene și Organizației Mondiale a Sănătății.
Cele 356 de concentratoare de oxigen au fost repartizate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în funcție de disponibilitatea echipamentului și de necesitățile stringente ale fiecărei instituții spitalicești din țară. Distribuția a început imediat la sosirea camionului în Chișinău. Valoarea acestora este de 253 de mii de euro.

Oxigenoterapia este parte componentă a terapiei în COVID-19 a cazurilor medii și grave pentru restabilirea nivelului de oxigen în cazul problemelor respiratorii, asociate cu oxigenarea creierului si hipoxie (oxigenare redusă a țesuturilor). În cazul COVID-19, scăderea saturației de oxigen sub nivelul de 95% în aerul atmosferic la pacienți cu COVID-19 în repaus, fără suferință respiratorie anterioară, impune îmbogățirea aerului inspirat cu oxigen. Durata oxigenoterapiei prevede livrarea continuă sau cel puțin 15-18 ore pe zi, cu evitarea întreruperilor mai mari de două ore.

„Echipamentul livrat cu suportul Uniunii Europene și a partenerilor de la OMS prin intermediul inițiativei „Solidari pentru Sănătate”, este un exemplu concret de asistență oferită pacienților din Republica Moldova care încearcă să învingă boala sau sunt în proces de recuperare. Aceste concentratoare de oxigen pot salva viața celor internați în spitalele din țară. Sperăm că acest suport adițional, prin care Uniunea Europeană continuă abordarea Echipa Europa pentru asistența oferită în contextul COVID-19, va contribui benefic la combaterea consecințelor pandemiei pentru sănătatea cetățenilor Republicii Moldova”, a spus ambasadorul Uniunii Europene în țara noastră, Peter Michalko.
Reprezentantul OMS la Chișinău, Igor Pokanevych, a subliniat: „Livrarea concentratoarelor de oxigen, posibilă datorită contribuției Uniunii Europene, va aduce un aport semnificativ la tratamentul persoanelor bolnave și va permite să salvăm viața celor care au nevoi de respirație asistată și de oxigen”.
„Din păcate, numărul pacienților cu forme grave ale infecției COVID-19 crește de la o zi la alta, iar aceste concentratoare de oxigen sunt șansa la viață a persoanelor bolnave. Odată distribuite, ne asigurăm că instituțiile spitalicești din țară aplică tratamentul corespunzător tuturor pacienților”, a menționat ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.
.jpg)
Livrarea concentratoarelor de oxigen face parte din răspunsul Uniunii Europene și al Organizației Mondiale a Sănătății la pandemia COVID-19, ce a înregistrat până la ora actuală peste 25,8 milioane de cazuri în 216 de țări și teritorii în întreaga lume.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale
