Finanțările pentru programul Prima Casă au fost suspendate. Cum explică Dorin Chirtoacă

Finanțările pentru programul Prima Casă au fost suspendate. Cum explică Dorin Chirtoacă
Foto: Agora

Finanțările pentru programul Prima Casă au fost suspendate, a anunțat primarul Dorin Chirtoacă în cadrul emisiunii În Profunzime de la Pro TV. Potrivit edilului, programul trebuie renegociat, întrucât a fost modificată rata dobânzii, conform deciziei Băncii Naționale. 

,,Avem dificultăți, din cauza ultimelor evoluții de pe piața financiară. Când Banca Națională a ridicat rata dobânzii la 13,5%, asta s-a dus peste 10% cât era în prezent rata la programul Prima Casă și cumva a oprit tot ce ține de acordarea de noi credite. Acum lucrurile trebuie renegociate și chiar i-a pus în dificultate pe cei care au luat credite”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Primarul a spus că inițial acesta a fost un program de construcții, iar apoi s-a transformat într-un program de finanțare. ,,Adică noi Primăria garantăm pentru cei care vor să ia un credit pentru procurarea unei locuințe, cu o dobândă mai mică. Sunt câteva sute de familii care au beneficiat de apartamente”, a adăugat șeful administrației locale.

Programul Prima Casă a fost lansat de primăria municipiului Chişinău în 2010 şi permite tinerelor familii, să achiziţioneze o locuinţă obţinând credite ipotecare pe termen lung şi în condiţii avantajoase prin intermediul unei bănci comerciale.

Pe parcursul programului, întreprinderile selectate de primărie nu au finisat construcția la niciun bloc locativ, iar în cadrul proiectului au fost contractate mai puțin 200 de credite ipotecare.

Agora precizează că Banca Națională a decis în luna februarie că rata de bază va fi majorată cu 5%, până la 13,5%. Utilizarea acestui instrument are ca scop atragerea de noi depozite la băncile comerciale în valută națională, după ce leul moldovenesc s-a depreciat puternic în luna ianuarie - februarie, față de dolarul american și moneda unică europeană.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Î.S. Moldelectrica și Calea Ferată a Moldovei vor primi asistență tehnică în valoare de 800 mii de euro din partea Franței

Î.S. Moldelectrica și Calea Ferată a Moldovei vor primi asistență tehnică în valoare de 800 mii de euro din partea Franței

CNAM: Anul trecut s-au realizat 108 operații de transplant, fiind alocate patru milioane de lei

CNAM: Anul trecut s-au realizat 108 operații de transplant, fiind alocate patru milioane de lei

Dodon, mesaj din izolator: Guvernarea îl înlătură pe cel de care se teme

Dodon, mesaj din izolator: Guvernarea îl înlătură pe cel de care se teme

Advertoriale
Lansarea proiectului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova (GCIP Moldova)”

Lansarea proiectului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova (GCIP Moldova)”

Maib continuă să primească plata pentru serviciile Orange și Moldcell cu 0 lei comision la terminalele de autoservire maib

Maib continuă să primească plata pentru serviciile Orange și Moldcell cu 0 lei comision la terminalele de autoservire maib

FinCombank: Încă un pas spre transformarea digitală și îmbunătățirea experienței clienților noștri

FinCombank: Încă un pas spre transformarea digitală și îmbunătățirea experienței clienților noștri

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Percheziții la domiciliul fostului președinte Igor Dodon
  • 2
    „Remarci neprietenoase”: MAE din Rusia reacționează tăios în adresa Maiei Sandu, după felicitarea lui Putin de 9 mai
  • 3
    Kremlinul consideră situația cu Dodon o chestiune internă a R. Moldova, totuși reprezentanții de la Moscova rămân alarmați
  • 4
    Fostul președinte Igor Dodon a fost escortat de procurori (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.