
Violeta Ivanov, pretendentă la fotoliul de președinte. Va candida din partea PP Șor
Partidul Șor și-a desemnat candidatul care urmează să intre în cursa electorală din 1 noiembrie curent. Este vorba despre deputata Violeta Ivanov. Anunțul a fost făcut după congresul Consiliului Politic Național al formațiunii.
・
„Astăzi, probabil, este cea mai importantă zi din cariera mea politică. Sunt convinsă că sunt persoana pe care oamenii o așteaptă în fruntea țării”, a subliniat Violeta Ivanov, după ce formațiunea a făcut anunțul.
Menționăm că, în ultima perioadă, Violeta Ivanov s-a afișat în cadrul mai multor evenimente organizate de Partidul Șor făcând postări sponsorizate pe rețelele de socializare din cadrul acestora.
Amintim că deputata Ivanov face parte din fracțiunea parlamentară a PP Șor din luna mai a anului curent. În perioada 2009-2015 aceasta ocupa scaunul de parlamentar pe listele Partidului Comuniștilor, iar în 2017 a aderat la Partidul Democrat, anterior fiind deputată neafiliată timp de doi ani.
De notat este faptul că, anterior, în spațiul public au apărut informații conform cărora deputata Violeta Ivanov ar urma să candideze la funcția de președinte din partea Partidului Șor. Atunci Ivanov nu a confirmat, dar nici nu a infirmat zvonurile
Drept urmare a informațiilor apărute, la 27 august curent, Partidul Șor a confirmat că va avea candidat la scrutinul prezidențial din 1 noiembrie.
AGORA amintește că Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat, până la această oră, șapte grupuri de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în vederea susținerii candidaților la funcția de președinte al țării. Este vorba despre: Tudor Deliu, Renato Usatîi, Andrei Năstase, Maia Sandu, Andrian Candu, Octavian Țîcu și Dorin Chirtoacă.