Rectificări în bugetul de stat dedicat sectorului de învățământ. 105 milioane de lei vor fi destinați pentru achitarea orelor suplimentare ale profesorilor

Rectificări în bugetul de stat dedicat sectorului de învățământ. 105 milioane de lei vor fi destinați pentru achitarea orelor suplimentare ale profesorilor

Pentru a face față efectelor pandemice și pentru îmbunătățirea calității învățământului în această perioadă, în bugetul statului pentru anul 2020 ar urma să fie realizate mai multe modificări, inclusiv alocarea unei sume suplimentare de 140,5 milioane de lei exclusiv pentru învățământ. Potrivit deputatei Alla Darovannaia, modificările vor fi valabile pentru primul semestru al anului de studii.

Mai exact, din bugetul destinat învățământului din R. Moldova, 105 milioane de lei vor fi destinați pentru achitarea orelor suplimentare ale cadrelor didactice, 31 milioane de lei pentru dotarea școlilor cu dezinfectanți și alte materiale, 300 mii de lei pentru pregătirea profesorilor din învățământul general, iar pentru salarizarea instituțiilor superioare de învățământ - 31 milioane de lei.

Amintim că ieri, proiectul privind modificarea Legii bugetului de stat pentru 2020 a fost votat în prima lectură de Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului.

Publicitate

La fel, mai multe modificări privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și măsuri de susținere a activității de întreprinzător vor fi dezbătute în Parlament.

Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului a examinat un proiect care prevede că în cazul insuficienței de cadre, conducătorii instituțiilor de învățământ pot stabili cadrelor didactice un volum maxim de lucru de până la 1,5 norme didactice, iar pentru cadre didactice din învățământul artistic – până la două norme. Cadrele didactice cu funcții de conducere vor avea dreptul la până la 0,5 din norma didactică. După expirarea primului semestru al anului, Guvernul ar putea extinde termenul de aplicare a acestor prevederi.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal