Alegătorii care vor să voteze la locul aflării lor în ziua alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie curent, pot să-și declarare noul loc de ședere. Data limită este 1 octombrie inclusiv, informează Comisia Electorală Centrală.
Pentru a putea vota la o altă secție de votare decât cea conform domiciliului sau reședinței valabile, alegătorul va depune personal o declarație de ședere, împreună cu actul de identitate în copie atașat, la autoritatea administrației publice locale din localitatea unde dorește să voteze.
La depunerea declarației, alegătorul va prezenta actul de identitate și în original pentru confirmarea identității.
Procedura dată permite alegătorului să fie înscris în lista electorală de bază a secției de votare conform locului de ședere declarat și să-și poată exercita dreptul la vot la secția de votare respectivă. Declarațiile depuse în cadrul scrutinelor anterioare nu mai sunt valabile.
Menționăm că pe 1 noiembrie 2020, în R. Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale.
Vezi și aceste știri

Un polițist și alte două persoane, reținute pentru că ar fi cerut mită de 500 de mii de lei pentru a rezolva un dosar privind traficul de droguri

Un conac din Austria al oligarhului Igor Şuvalov, fost vicepremier al Rusiei, a fost ocupat de activişti
