Organizațiile neguvernamentale de media condamnă acțiunile abuzive ale angajaților SPPS împotriva jurnaliștilor

Organizațiile neguvernamentale de media condamnă acțiunile abuzive ale angajaților SPPS  împotriva jurnaliștilor

Organizațiile neguvernamentale de media condamnă acțiunile abuzive ale angajaților SPPS  împotriva jurnaliștilor. Asta în contextul în care ieri, câțiva jurnaliști au încercat să iasă din sediul CEC după ce Igor Dodon a depus actele pentru înregistrarea grupului de inițiativă, însă au fost blocați de serviciile de pază timp de câteva minute până când președintele a reușit să iasă din clădire. 

Organizațiile reamintesc ofițerilor de protecție că în conformitate cu art. 4 din Legea cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, SPPS trebuie să își desfășoare activitatea în corespundere cu principiul legalităţii și respectării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale omului.

Potrivit prevederilor Legii privind libertatea de exprimare, nimeni nu poate interzice sau împiedica mass-media să răspândească informații de interes public, decât în condițiile legii.

Totodată, în virtutea art. 180 Cod penal, împiedicarea intenționată a activității mass-media sau a jurnalistului este o faptă pasibilă de răspundere penală.

„Cu regret și îngrijorare semnalăm că nu este primul caz când colaboratorii Serviciului Protecție și Pază de Stat își depășesc atribuțiile în raport cu reprezentanții mass-media și sfidează principiul libertății presei.

Solicităm SPPS să renunțe la astfel de practici vicioase și ilegale și să-și instruiască ofițerii în vederea contracarării comportamentului abuziv manifestat în raport cu jurnaliștii”, se menționează în declarația oficială, scrie media-azi.md. 

Amintim că paza de corp a președintelui Igor Dodon,candidat al PSRM la funcția de șef al statului, a împiedicat jurnaliștii să iasă din sediul Comisiei Electorale Centrale după ce acesta a depus actele pentru înregistrarea grupului de inițiativă. Dodon a refuzat să răspundă la întrebările presei, menționând că a pregătit doar un briefing.

Blocarea jurnaliștilor în sala de ședințe a Comisiei Electorale Centrale a durat câteva minute, timp în care președintele a reușit să iasă din clădire. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Paza lui Dodon a închis jurnaliștii în sala de la CEC și nu le-a permis să-i adreseze întrebări (VIDEO)

Paza lui Dodon a închis jurnaliștii în sala de la CEC și nu le-a permis să-i adreseze întrebări (VIDEO)

Avocata lui Filat ar putea deveni judecătoare, iar alți magistrați, care au ajuns în atenția jurnaliștilor de investigație, promovați în funcții

Avocata lui Filat ar putea deveni judecătoare, iar alți magistrați, care au ajuns în atenția jurnaliștilor de investigație, promovați în funcții

Mai mulți jurnaliști străini, reținuți de poliția din Belarus (VIDEO)

Mai mulți jurnaliști străini, reținuți de poliția din Belarus (VIDEO)

Advertoriale
Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

Silvia Feraru: Cum e să fii mediator comunitar și cu ce prejudecăți se ciocnesc romii?

Silvia Feraru: Cum e să fii mediator comunitar și cu ce prejudecăți se ciocnesc romii?

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Grijile mari ale copiilor mici (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Primarul din Nikolaev îi îndeamnă pe toți locuitorii care vor să rămână în viață să părăsească orașul
  • 2
    Medvedev, critici dure și amenințări pentru R. Moldova după obținerea statutului de țară candidat. Ucraina anunță că sprijină Chișinăul
  • 3
    Transnistria, lipsită de dreptul de a mai găzdui meciurile de fotbal din cupele europene, a anunțat UEFA
  • 4
    Premierul britanic Boris Johnson se teme că Ucraina va fi obligată să încheie un acord de pace „rău” cu Rusia
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.