Un lot de măști adaptate pentru persoanele cu deficiențe de auz vor face mai sigur procesul de învățământ și vor facilita comunicarea dintre elevii și profesorii Școlii speciale nr.12 din capitală. Donația vine din partea Ambasadei Uniunii Europene la Chișinău.
Lotul conține 150 de măști și sunt destinate copiilor cu probleme de auz din clasele gimnaziale și cadrelor didactice. Măştile de protecție sunt reutilizabile și facilitează comunicarea dintre profesor şi copil sau alte persoane, datorită faptului că sunt transparente în zona cavităţii bucale.

„Comunicarea este foarte importantă într-o societate. Aceste măști îi va ajuta mult pe pedagogi în predarea orelor ca să fie expliciți şi înțeleși de cei mici. La fel, copii vor putea interacționa între ei, stimulând comunicarea", a declarat viceprimărița Angela Cutasevici, mulțumind pentru gest Ambasadorului UE, Peter Michalko.
Școala specială nr.12 este unica instituție din municipiul Chișinău, care instruiește și recuperează copii cu deficiențe de auz cu vârsta de 7 - 18 ani. În prezent, aici studiază 73 de copii cu deficiențe de auz și deficiențe asociate, dintre care 48 elevi în clasele gimnaziale. Instituția de învățământ a fost fondată în 1981.