Exemplul șefului statului se pare că este urmat și de alți funcționari. Aflat în satul Cuhureștii de Sus din raionul Florești, unde a participat la festivitatea de dare în exploatare a apeductului, înainte de a lua cuvânt de la tribună Igor Dodon și-a dat jos masca, iar după el același gest l-au făcut, rând pe rând, și alți funțcionari, printre care și ministrul Agriculturii.





A ajuns și la Gimnaziul „Viorel Cantemir” din satul Sofia, unde după ce le-a oferit câteva distincții profesorilor a mers și prin sălile de clasă, iar la intrare, din nou, și-a dat masca jos.




Anterior, președintele a fost întrebat de ce nu poartă mască în timpul unor astfel de întâlniri. Șeful statului a dat de înțeles că nu a încălcat nimic printr-un astfel de gest.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.