VIDEO. Tănase: Decizia CC din 22 aprilie 2013 a oprit măcelul din jurul nostru

VIDEO. Tănase: Decizia CC din 22 aprilie 2013 a oprit măcelul din jurul nostru

 Presedintele Curții Constituționale, Alexndru Tănase, se arată convins de faptul că decizia din 22 aprilie 2013 a fost una corectă. Una din concluziile hotărarii Curții spune că „Prim-ministrul unui Guvern demis prin moţiune de cenzură pentru suspiciuni de corupţie este incompatibil cu exercitarea funcţiei şi se află în imposibilitate definitivă de a continua exercitarea mandatului”. 

  „Am să-l citez pe fostul presedinte Petru Lucinschi care mi-a spus o idee ce mi-a plăcut foarte mult. El a zis că nu neapărat cei care sunt la Curtea Constituțională sunt cei mai destepți, nu neapărat sunt cei mai înțelepți, nu neapărat ei au tot timpul dreptate. Dar ei sunt cei care pun punctul în orice problemă. Este o realitate de care trebuie să ții cont. Asta s-a întmplat atunci (la 22 aprilie 2013 - n. r.). Oamenii au uitat ce debandadă era atunci, ce măcel era în jurul nostru. Această hotărare a oprit acest măcel”, a declarat Tănase în cadrul emisiunii Interpol, de la TV7.  
 
Mai mult, presedintele CC spune că nu a văzut nicio expertiză pertinentă care să demonstreze că decizia Curții nu ar fi fost corectă, iar aprecierile făcute au avut doar conotații politice.
 
„Cei care simpatizau un partid au avut o atitudine, cei care au simpatizat alt partid au avut o altă atitudine. Nu am văzut nicio expertiză care să fi polemizat pe proiect, să fi combătut măcar un singur argument din proiect. Nu am niciun dubiu că a fost o hotărare perfect corectă. Cei care au venit cu atitudini critice, se bazau pe propriile percepții”, a conchis Alexandru Tănase. 

 Amintim că la 5 martie 2013 Guvernul Republicii Moldova, condus de premierul Vlad Filat, a fost demis ca urmare a unei moțiuni de cenzură inițiate de PCRM. Moţiunea a vizat Guvernul in corpore.

În hotărârea din 22 aprilie 2013 Curtea Constituţională a stipulat că desemnarea în calitate de prim-ministru a unei persoane care a deţinut această funcţie şi a fost demisă prin moţiune de cenzură pentru suspiciuni de corupţie este contrară principiilor statului de drept. Magistrații CC nu s-au expus însă în privinţa celorlalţi membri ai Guvernului.    

În toamna anului trecut, întrucat majoritatea din ei au fost incluşi în listele concurenţilor electorali pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, comuniștii au depus o sesizare la Curtea Constituţională prin care solicită interpretarea prevederilor constituţionale sub aspectul elucidării faptului dacă membrii Guvernului demişi prin moţiune de cenzură pentru suspiciuni de corupţie sunt compatibili cu exercitarea funcţiei de membru al Guvernului, precum şi dacă aceştia au dreptul de a fi aleşi în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe viitor. 

Susține AGORA

AGORA arată realitatea în care trăim, fără a o distorsiona sau a ascunde adevărul. În fiecare zi îți oferim știri adevărate și echidistante. Susține-ne să îți livrăm conținutul relevant, de care ai nevoie. Durează doar 1 minut.

Ai deja cont? Autentifică-te aici.

Vezi și aceste știri
Rusia, la dispoziția Belarusului pentru asigurarea securității: Putin și Lukașenko au convenit asupra unui ajutor

Rusia, la dispoziția Belarusului pentru asigurarea securității: Putin și Lukașenko au convenit asupra unui ajutor

Cât e kilogramul? De la piață, angro sau din supermarket: Prețurile la fructe și legume, diferite în funcție de locație (INFOGRAFIC)

Cât e kilogramul? De la piață, angro sau din supermarket: Prețurile la fructe și legume, diferite în funcție de locație (INFOGRAFIC)

ULTIMĂ ORĂ! Grădinițele private își reiau activitatea din 17 august (DOC)

ULTIMĂ ORĂ! Grădinițele private își reiau activitatea din 17 august (DOC)

Advertoriale
De ce copacii pot electrocuta și cum putem preveni accidentele de acest fel (VIDEO)

De ce copacii pot electrocuta și cum putem preveni accidentele de acest fel (VIDEO)

Digitally Responsible: Moldcell lansează o strategie comună de responsabilitate socială digitală

Digitally Responsible: Moldcell lansează o strategie comună de responsabilitate socială digitală

Dorești să cumperi metal, rapid și fără a sta la coadă? Acum e posibil cu BPM Сhat Bot

Dorești să cumperi metal, rapid și fără a sta la coadă? Acum e posibil cu BPM Сhat Bot

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
    Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Putin a schimbat Legea Supremă? Hai și noi! Cum a apărut ideea reformei constituționale (AUDIO)
  • Oameni ca tine: Adelina Dodon - femeia care își îndulcește cariera academică cu deserturi cu gust de copilărie (VIDEO, FOTO)
  • Sergiu Litra, despre cum să îți crești afacerea pe timp de COVID-19, să produci bere în R. Moldova, termen de valabilitate și furtul miliardului | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”. Un an fără Plahotniuc. Din coordonatorul țării în bau-bau-ul politicii moldovenești (AUDIO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Cristofor Aldea-Teodorovici a devenit tată! Artistul și-a numit copilul în cinstea mamei sale...
  • #ProfesoriCOOL Maria Puțuntică Stoian. În viața de pedagog totul e ca la...
Cele mai populare
  • 1
    Protestele în Belarus continuă. Mii de cetățeni au împărțit flori și îmbrățișări mascaților. Lukașenko: „Să stau și să aștept în timp ce Minsk este întors cu capul în jos? (FOTO)
  • 2
    Informațiile privind accesul moldovenilor pe teritoriul altor state au fost actualizate (DOC)
  • 3
    Vladimir Putin oferă americanilor vaccinul anti-COVID-19. SUA: „Nu este deschisă progreselor medicale făcute în Rusia”
  • 4
    Lukaşenko: „Trebuie să îl contactez pe Putin. Ameninţările nu mai vizează doar Belarusul”
Autentificare
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.