Platforma DA ar putea sesiza Înalta Curte. Mărul discordiei: Votul anulat pentru proiectul privind asigurarea medicală a veteranilor

Platforma DA ar putea sesiza Înalta Curte. Mărul discordiei: Votul anulat pentru proiectul privind asigurarea medicală a veteranilor

Platforma DA analizează posibilitatea de a sesiza Curtea Constituțională (CC). Totul după ce Parlamentul a decis anularea votării unui proiect de lege deja aprobat, care prevede asigurarea medicală gratuită a veteranilor.

„Speakerul a decis, în mod unilateral, să blocheze această lege, prin revotarea într-o altă ședință. Această conducere a Parlamentului, inclusiv serviciul juridic, s-a transformat în Curtea Constituțională a RM. De vreo câteva ori au declarat că această lege este anticonstituțională. Acum analizăm, împreună cu juriștii noștri, posibilitatea de a face o sesizare către CC pentru a interpreta votul de ieri, pentru că acest precedent periculos poate bulversa întreaga activitate palrmantară”, a declarat deputatul Vasile Năstase în cadrul unei conferințe de presă.

„Am asistat la violarea directă a votului din Parlament. După ce acest proiect de lege a fost votat în lectură finală, președinta Parlamentului a decis imediat asupra convocării unei alte ședințe prin care să anuleze acest vot. Prin acest tertip regretabil, președinta Parlamentului nu a făcut decât să salveze reputația lui Dodon, care, în caz constrar, ar fi fost nevoit să nu promulge legea, iar în plină campanie electorală asta ar fi dat rău pentru campania sa”, a menționat Stela Macari, autoarea unui amendament inclus în proiectul respectiv.

Publicitate

Amintim că deputații vor reexamina proiectul de lege care prevede că statul va oferi gratuit veteranilor de război prima de asigurare medicală obligatorie. Totul după ce, pe 11 septembrie, Parlamentul a votat pentru anularea votării din cadrul ședinței plenare precedente.

Proiectul mai prevede majorarea până la 500 de lei a cuantumului alocației lunare de stat soților supraviețuitori ai participanților la cel de-al doilea război mondial sau la acțiuni de luptă în timp de pace, căzuți la datorie, sau ai participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl decedați, sau ai persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului decedate.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal