Republica Moldova și-a deschis un Consulat onorific în orașul Kassel din Germania

Republica Moldova și-a deschis un Consulat onorific în orașul Kassel din Germania
foto: MAEIE

Republica Moldova și-a deschis un Consulat onorific în orașul Kassel, Germania. Obiectivul acestuia este de a contribui la dezvoltarea relaţiilor dintre landul Hessa și Republica Moldova, în special în domeniul economic, comercial şi cultural, precum şi de a acorda asistenţă informațională în caz de necesitate cetăţenilor Republicii Moldova din regiunea respectivă. 

Prezent la evenimentul de inaugurare, șeful de Externe de la Chișinău, Oleg Țulea, a evidenţiat importanţa consolidării colaborării cu landurile germane, în particular în sfera comercial-economică și de atragere a investițiilor germane, Hessa fiind unul dintre cele mai mari și prospere landuri, cu o populație de 6,5 milioane de locuitori și un PIB de 330 miliarde de dolari SUA. 

Potrivit unui comunicat emis de Ministerul de Externe și al Integrării Europene, funcţia de consul onorific va fi ocupată de Christopher Posch, avocat, proprietar al Biroului de avocați Posch Frank Rechtsanwälte, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul mediatic și imobiliar. Acesta a vorbit despre potenţialul de colaborare existent între ţara noastră şi landurile germane, cu precădere în domeniul industrial, al întreprinderilor mici și mijlocii, agriculturii şi al prestării serviciilor. În vederea promovării obiectivelor diplomației economice, a fost realizată o prezentare a zonelor economice libere, cu exemplificarea bunelor practici din cadrul ZEL Bălți. 

Și secretarul de stat pentru afaceri europene din cadrul landului federal Hessa, Mark Weinmeister, a menționat de importanța activității Consulatului în vederea intensificării relațiilor comercial-economice dintre părți.

Coordonatele noului oficiu consular onorific sunt următoarele:
Adresa: Hafenstraße 2, cod poștal: 34125, Kassel
Telefon: +49 561 50616760
Fax : +49 561 506 167-80
E-mail: honorarkonsul-moldau@posch-law.de

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Un consulat al Republicii Molodva va fi deschis la Sankt Petersburg. Anunțul vine din partea șefului statului

Un consulat al Republicii Molodva va fi deschis la Sankt Petersburg. Anunțul vine din partea șefului statului

În loc de consulate în Ghana, Argentina și India, deputatul Alaiba propune să fie deschise unități în SUA, Canda, Franța și România (DOC)

În loc de consulate în Ghana, Argentina și India, deputatul Alaiba propune să fie deschise unități în SUA, Canda, Franța și România (DOC)

La Taraclia va fi inaugurat un Consulat al Bulgariei

La Taraclia va fi inaugurat un Consulat al Bulgariei

Advertoriale
Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

Mai mulți antreprenori din țară au beneficiat de condiții financiare favorabile prin intermediul unui fond de garantare în valoare de 28 de milioane de euro

Mai mulți antreprenori din țară au beneficiat de condiții financiare favorabile prin intermediul unui fond de garantare în valoare de 28 de milioane de euro

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Cererea Nataliei Morari împotriva TV8 va fi examinată de instanța de judecată, după ce anterior nu i s-a dat curs. Explicația juristului
  • 2
    Natalia Morari, despre decizia de a reveni în fruntea TV8: „Colegii mi-au organizat un adevărat „товарищеский суд”
  • 3
    Ministrul român al Energiei susține că România poate acoperi necesarul de păcură al Republicii Moldova: „Se poate rezolva destul de repede”
  • 4
    Premieră pentru lumea medicală: Chirurgi americani au transplantat cu succes un rinichi de porc la un pacient uman (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.