Circa 3.800 de persoane din familii social vulnerabile din capitală și suburbii vor beneficia de ajutoare financiare din partea autorităților publice locale. O decizie în acest sens a fost aprobată săptămâna trecută de Comisia pentru stabilirea și acordarea ajutorului material persoanelor defavorizate din municipiul Chișinău.
915 persoane cu deficiențe auditive vor primi ajutoare financiare în sumă de 500 de lei, către Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități de auz, marcată în acest an pe 27 septembrie.
Totodată, către data de 1 octombrie, Ziua internațională a persoanelor în etate, 2.000 de oameni cu vârsta de peste 70 de ani vor primi câte 500 lei. De asemenea, către data de 13 noiembrie – Ziua internațională a nevăzătorilor și a persoanelor cu deficiențe de vedere, 840 de membri ai Asociației nevăzătorilor, inclusiv 37 de părinți care educă copii cu probleme de vedere, vor beneficia de ajutor material.
„688 de membri vor primi 1.000 de lei, 37 părinți vor beneficia de 1.000 de lei, iar 15 membri activi vor primi ajutor de 2.000 de lei”, a spus pentru jurnaliștii AGORA șefa Direcției generale asistență socială și sănătate, Tatiana Bucearschi
Cetățenii care fac parte din aceste categorii, pot să se adreseze direcțiilor teritoriale asistență socială, cu o cerere și cu un minim pachet de documente.
Vezi și aceste știri

Deciziile CSE: Negocieri directe pentru energia electrică, nou termen de plată pentru Moldovagaz și noi facilități pentru agricultori

Turcia se opune în continuare aderării Suediei la NATO. Erdogan cere măsuri împotriva terorismului

Un nou punct de trecere a frontierei cu România, instituit la Leova. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
