A fost lansată o hartă online unde poți vedea în ce perioade de timp și câte autospeciale lucrează pe teren

A fost lansată o hartă online unde poți vedea în ce perioade de timp și câte autospeciale lucrează pe teren

Autoritățile publice locale au elaborat o hartă online de monitorizare a unităților de tehnică din dotarea parcurilor auto ale regiilor municipale. Astfel, pe autospecialele din cadrul Î.M. Regia „Exdrupo”, Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, Î.M. Regia „Autosalubritate" şi S.A. "Apă-Canal Chişinău", au fost instalate sisteme GPS, iar adresele de intervenție pot fi vizualitate, în timp real, de pe orice dispozitiv conectat la internet.

„Orice cetățean poate vedea câte autospeciale lucrează pe teren şi în ce perioade de timp, care staționează la acea oră sau de la care întreprindere sunt”, afirmă edilul capitalei, Ion Ceban.

În prezent, serviciile municipale de profil lucrează la definitivarea datelor privind numărul mijloacelor de transport a Parcului Urban de Autobuze şi a Regiei Transport Electric Chişinău, care la fel, vor fi incluse pe o aceiași platformă.

Anterior, Primăria municipiului Chișinău a elaborat și alte hărți interactive, care prezintă informații relevante despre activitățile sau adresele din oraș.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
OMS: Până acum nu a fost înregistrat niciun deces asociat variantei Omicron

OMS: Până acum nu a fost înregistrat niciun deces asociat variantei Omicron

Regia Autosalubritate, acuzată de mai multe nereguli în gestionarea necropolei de animale. Reacția instituției

Regia Autosalubritate, acuzată de mai multe nereguli în gestionarea necropolei de animale. Reacția instituției

Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)

Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)

Advertoriale
Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    După ce a rupt-o, a primit alta nouă. Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a primit în dar harta României Mari (FOCUS)
  • 2
    Bugetul de stat a ratat încasări de 4,66 miliarde de lei la importul de automobile
  • 3
    Aprobat de Guvern. Familiile cu venituri de până la 3100 lei vor primi ajutor pentru perioada rece a anului
  • 4
    Ședința unde se decide soarta candidatei Partidului Șor la Bălți: Dosarul, strămutat la Curtea de Apel
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.