Alegători fictivi solicită înregistrarea prealabilă pentru a vota la prezidențiale în Rusia (VIDEO)

Alegători fictivi solicită înregistrarea prealabilă pentru a vota la prezidențiale în Rusia (VIDEO)

În câteva zile, Federația Rusă a ajuns pe primele poziții în lista statelor de unde solicită cetățenii înregistrarea prealabilă pentru a participa la prezidențiale. „Cutia Neagră” a analizat mai multe liste depuse la CEC și a identificat zeci de oameni care, de fapt, nu se află în Federația Rusă și chiar nu au fost niciodată acolo – nici la muncă, nici în vizită, dar care au semnat că intenționează să voteze pe 1 noiembrie în Rusia. Grav este faptul că în liste sunt persoane care activează în funcții publice, în cadrul autorităților locale conduse de reprezentanți ai Partidului Socialiștilor.

Echipa Cutia Neagră a fost în satul Grinăuți-Moldova din raionul Ocnița, unde mai mulți angajați ai Primăriei au semnat pentru a se înscrie prealabil pentru a vota la prezidențiale la Moscova sau Sankt Petersburg. Listele cu semnături au fost depuse pe 7 august la CEC. Printre solicitanți se numără: secretara primăriei, contabila șefă, perceptorul fiscal și șoferul primăriei.

Funcționarii neagă că ar fi comis o ilegalitate. Unii spun că aveau intenții reale de a se deplasa în Rusia, iar alții argumentează că au fost induși în eroare, neînțelegând de fapt pentru ce semnează. De exemplu, contabila Primăriei și soțul său ar fi semnat în mijlocul drumului, fără a intra în detalii și a verifica atent ce este cu această listă.

Ina Plăcintă, contabilă șefă: „Noi mergeam pe drum. Un bărbat și o femeie mergeau prin sat și cereau opiniile la fiecare și ne-au întrebat dacă suntem de acord să se deschidă mai multe secții de votare în Rusia și noi am spus că suntem de acord unde nu ar fi. Am semnat și pentru Europa, a fost o femeie și a întrebat. Am cumnat acolo, am soră și în Rusia am verișoară și tot așa. Nu am făcut nimic”.

Primărița satului Grinăuți-Moldova, care a fost aleasă pe lista PSRM, afirmă că nu știe nimic despre lista depusă la CEC și insistă că angajații săi nu au comis vreun fals, pur și simplu nu au înțeles pentru ce semnează.

Publicitate

Cazuri similare de înregistrare prealabilă frauduloasă a alegătorilor în Rusia au fost semnalate și de mai multe persoane care locuiesc în Occident. Victor Cociug este avocat și locuiește în Olanda. În dimineața zilei de 15 septembrie, fiind în vacanță în Moldova, a încercat să se înregistreze online pe site-ul CEC pentru a vota în Haga, Olanda, dar... surpriză. A aflat că deja era înregistrat de patru zile ca să voteze în Kursk, Rusia.

Președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, susține că a auzit din presă despre aceste îngrijorări legate de fraudarea procesului de înregistrare prealabilă a alegătorilor în Rusia, dar probe concrete nu i-au fost prezentate, iar CEC nu are obligația de a verifica corectitudinea întocmirii acestor liste.

Materialul integral îl puteți citi AICI.

Dacă până la parlamentarele din 2019 erau mai puțin de 600 de solicitări din Rusia, astăzi numărul acestora a ajuns la 5.533, dintre care 2.413 au parvenit la CEC în formă scrisă, cu semnături de la persoane care ar intenționa să voteze la Moscova sau la Sankt Petersburg.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal