O fotografie apărută pe rețelele de socializare a bulversat internauții. Pe aceasta apar doi elevi, îmbrăcați în uniformă școlară, ținând o panglică roșie care urmează a fi tăiată de patru persoane publice. Surprinzătoare e și locația - o toaletă școlară. O scurtă căutare arată că „evenimentul” a avut loc în satul Hiliuți, r. Rîșcani, iar în fotografie apar președintele raionului, socialistul Vasile Secrieru, primarul satului, Alexandru Sandu, ales din partea ACUM, și deputatul socialist Vladimir Mizdrenco. Din toți adulții din poză, doar primarul satului poartă mască.
FOTO: Curaj TV
Fotografia a apărut inițial pe Facebook la președintele raionului, pe parcursul zilei de miercuri.
„Astăzi am efectuat o vizită de lucru în s.Hiliuți împreună cu deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, dl. Vladimir Mizdrenco. Consiliul raional Rîșcani împreună cu dl. Vladimir Mizdrenco (amendament la Bugetul de Stat) au contribuit la construcția grupului sanitar în Gimnaziul Hiliuți, un lucru necesar și solicitat de mult timp. Condițiile necesare pentru copii și angajați trebuie să le asigurăm”, a scris Secrieru.

Ulterior, fotografia a fost de negăsit pe pagina oficialului.
Ziarul de Gardă a reușit să surprindă un schimb de comentarii sub fotografia care încă era publică pe Facebook. Sub fotografie, Mizdrenco motivează tăierea panglicii roșii la toaletă.

Amintim că pe 10 septembrie, președintele Igor Dodon a ajuns să fie criticat după ce s-a fotografiat la Gimnaziul „Viorel Cantemir” din satul Sofia. Acesta era fără mască și a dat mâna cu câțiva elevi sau i-a cuprins pe după umăr.
De menționat că în cadrul activităților de instruire, cadrele didactice nu au voie să se apropie de elevi.
Citește aici: Mărturiile pedagogilor despre cum decurge munca lor în condiții de pandemie
Vezi și aceste știri

Zelenski susține că aproape toți oamenii blocați în subsolurile uzinei Azovstal au fost evacuați

Maia Sandu despre nivelul înalt de inflație: Toate instituțiile statului trebuie să-și facă treaba mai bine decât și-au făcut-o până acum
