Soarta lui Candu în lupta de la prezidențiale va fi decisă vineri. CEC a amânat pronunțarea deciziei

Soarta lui Candu în lupta de la prezidențiale va fi decisă vineri. CEC a amânat pronunțarea deciziei

După trei ore de dezbateri, Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis că va decide vineri dacă îl înregistrează în cursa prezidențială pe liderul Pro Moldova, Andrian Candu. Raportorul proiectului, Maxim Lebedinschi, a insistat că mai multe date din listele de subscripție au fost completate eronat, acestea fiind insuficiente pentru înregistrarea candidatului. De partea cealaltă, reprezentanții Pro Moldova au dat vina pe sistemul informațional al CEC. De exemplu, un susținător a fost identificat drept decedat de sistem, fiind însă declarat viu de formațiunea politică, care insistă că are dovezi în acest sens.

Codul Electoral spune că, pentru a fi înregistrat, candidatul trebuie să prezinte liste de subscripție cu semnăturile a cel puțin 15.000 de alegători din cel puţin jumătate din numărul unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi din Republica Moldova. Se consideră conforme doar raioanele în care au fost colectate nu mai puţin de 600 de semnături.

Pro Moldova a prezentat 25 de mii de semnături, dintre care peste 18 mii au fost declarate valide. Nu a fost îndeplinită însă cealaltă condiție – listele de subscripție completate în mai multe raioane nu au atins plafonul minim de 600 de susținători.

Publicitate

Raportorul proiectului, Maxim Lebedinschi, a menționat că au fost identificate mai multe date eronate ale susținătorilor – fie au fost greșeli tehnice, fie buletinul de identitate era expirat, fie unii s-au repetat în liste, fie aveau domiciliul într-o altă localitate. Ba chiar unii alegători incluși în liste apar ca decedați în sistemul informațional.

„Sistemul pe care-l administrați a identificat unele erori. Noi am început să investigăm, am luat un caz exact, cu date de identitate din buletin. Persoana respectivă a fost identificată ca fiind în viață. Ba chiar a prezentat o poză, pe care o să v-o punem la dispoziție. Domiciliul, numele, decesul sau viața toate chestiile acestea ne-au făcut să ne alerteze, că ceva e greșit cu sistemul. În două zile am reușit să pregătim acest proces verbal de 17 pagini de obiecții pentru a demonstra practic pe fiecare caz că ceva e putred, e în neregulă cu sistemul”, a declarat Andrian Candu.

Membrul CEC Veaceslav Agrigoroae a adus însă exemple cu greșeli tehnice asupra cărora planează mai multe semne de întrebare, precum diferența de o singură literă din nume sau prenume, erori pe care le consideră insuficiente pentru invalidarea mai multor semnături.

„Codul electoral stabilește care sunt cerințele și datele care urmează a fi inserate în lista de subscripție, operatorul verifică dacă datele din listă corespund sau nu cu datele din registrul de stat al alegătorilor. Nu există nicio prevedere legală care ne-ar da posibilitatea să ghicim dacă a fost o eroare sau nu. Responsabilitatea pentru veridicitatea datelor o poartă colectorul”, a spus, în replică, Maxim Lebedinschi.

La propunerea membrului CEC Vladimir Șarban, s-a decis luarea unei pauze în examinarea subiectului, până vineri, 18 septembrie. Până atunci, Pro Moldova poate să vină cu probe, astfel încât mai multe semnături invalidate să fie acceptate.

Menționăm că, încă înainte de întrunirea CEC în ședință, Andrian Candu spunea că s-ar putea să nu fie înregistrat în cursa prezidențială, vorbind despre posibile indicații politice. Democratul Dumitru Diacov vorbea, anterior, despre faptul că Pro Moldova ar putea utiliza intenționat neînregistrarea în cursă pentru a se promova.

Pentru a fi înregistrați, pretendenții la fotoliul de președinte trebuie să adune între 15 mii și 25 de mii de semnături.

Până acum, au fost înregistrați oficial în calitate de candidați la scrutinul din 1 noiembrie liderul PN, Renato Usatîi, și președintele Partidului Platforma DA, Andrei Năstase.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal