Pe timp de pandemie, a crescut cu 15% numărul copiilor care trăiesc în sărăcie. Cifra ajunge la 1,2 miliarde la nivel mondial

Pe timp de pandemie, a crescut cu 15% numărul copiilor care trăiesc în sărăcie. Cifra ajunge la 1,2 miliarde la nivel mondial
Foto simbol: caleaeuropeana.ro

O analiză publicată joi de UNICEF şi Salvaţi Copiii arată că pandemia cu noul coronavirus şi măsurile de izolare asociate au determinat creşterea cu 150 de milioane sau cu 15% a numărului de copiilor care trăiesc în sărăcie în ţările cu niveluri de venit scăzute şi medii. Numărul total al copiilor aflaţi în această situaţie ridicându-se la circa 1,2 miliarde, notează cu referire la cele două surse, Agerpres.ro.

Raportul mai notează că cei mai săraci copii ai lumii devin încă şi mai săraci şi avertizează că această stare de lucruri se va deteriora probabil în continuare în următoarele luni.

„Familii care erau pe punctul de a scăpa de sărăcie au fost trase înapoi sub prag, iar altele cunosc niveluri de sărăcie cu care nu s-au mai confruntat până acum”, a subliniat într-un comunicat directoarea executivă a UNICEF, Henrietta Fore.

„Şi mai îngrijorător este că ne aflăm mai aproape de începutul acestei crize decât de sfârşitul ei”, se menţionează în comunicat.

Agenţiile îndeamnă guvernele să extindă rapid aria de acţiune a sistemelor de protecţie socială, accesul la asistenţă medicală şi capacităţile de învăţământ de la distanţă.

„Copiii care rămân în urmă cu educaţia au un risc sporit de a fi forţaţi să muncească sau să se căsătorească prea devreme şi de a fi prinşi în ciclul sărăciei ani la rând de acum înainte”, a punctat Inger Ashing, directoare executivă a organizaţiei Salvaţi Copiii.

Analiza are la bază date din peste 70 de ţări cu privire la accesul adecvat al copiilor la educaţie, medicamente, alimente, condiţii de locuit, sisteme de salubritate şi apă.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
O casă pe pământ din Chișinău a fost cuprinsă de flăcări. Mai mult de 70% din locuință a fost distrusă (FOTO)

O casă pe pământ din Chișinău a fost cuprinsă de flăcări. Mai mult de 70% din locuință a fost distrusă (FOTO)

O plantă ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii

O plantă ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii

Pandemia și practicile neordinare pe care le-a adus la muncă. Regulile altor țări vs Moldova

Pandemia și practicile neordinare pe care le-a adus la muncă. Regulile altor țări vs Moldova

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Tot mai multe locuințe se dau în exploatare. Majoritatea absolută dintre acestea, în orașe
  • 2
    Asasinatul care a schimbat România anilor 1920: Între legitimă apărare și eroare judiciară
  • 3
    USB devine AUR. Valeriu Munteanu anunță despre schimbarea denumirii formațiunii pe care o conduce
  • 4
    Republica Moldova va elibera pașapoarte din policarbonat. Prețul actelor ar putea să scadă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.