Elevii ar putea avea o zi de vacanță în plus. Aceștia ar urma să stea acasă și luni, 2 noiembrie, a doua zi după alegerile prezidențiale. Asta a anunțat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, fără a preciza însă dacă vor fi închise doar școlile care vor găzdui secții de votare.
„Noi toți ne dorim alegeri democratice în RM. Acest subiect a fost discutat luni la prim-ministrul Ion Chicu, cu reprezentanții CEC, cu participarea ministrului de Interne, a ministrului Sănătății. Am ajuns la un consens, după prezentarea unei situații generale. Avem 800 și ceva de școli unde se organizează alegerile. Noi înțelegem că, dacă nu vor avea loc în incinta școlilor, va fi foarte complicat pentru primari. Dacă există posibilitatea de a organiza birourile electorale în alte părți, atunci da”, a declarat Igor Șarov în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.
Totodată, a adăugat: „Când vor fi alegeri în școli, poziția noastră e că în zilele din ajun vor activa, iar luni, vom prelungi vacanța, ca să dezinfectăm aceste spații”.
Șeful de la Educație a ținut să precizeze că este „împotriva organizării alegerilor în cămine și grădinițe”.
Potrivit unui ordin al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, emis anterior, vacanța de toamnă fusese stabilită pentru perioada 24 octombrie – 1 noiembrie.
Amintim că liderul PN, Renato Usatîi, cerea închiderea școlilor care găzduiesc secțiile de votare, astfel încât a doua zi după scrutin toate spațiile să fie dezinfectate.
Vezi și aceste știri

Șeful de la Educație, după ceremonia de inaugurare a veceului școlar: „E strigător la cer. Cât de cinic trebuie să fii?”

Renato Usatîi susține că secțiile de vot trebuie amplasate în școli, dar cu o condiție: Instituțiile să fie închise pentru 2 noiembrie pentru dezinfectare
