
Dodon, despre succesele economice din Belarus: „Mie îmi plac foarte multe lucruri pe care le face Lukașenko” (FOCUS)
„Lukașenko este pentru mine un exemplu”. Așa apreciază șeful statului, Igor Dodon, rezultatele activității președintelui Republicii Belarus pe dimensiunile economice și sociale ale acestui stat. Dodon a ținut să menționeze că R. Moldova trebuie să tindă spre acest exemplu. Ce ține de procesele politice din ultima perioadă din Belarus, Dodon a spus că nu le va comenta. Declarațiile au fost făcute în ediția „Președintele Răspunde” din 18 septembrie.
・
„Mie îmi plac foarte multe lucruri pe care le face Lukașenko. Vă spun sincer. Lukașenko a făcut din Belarus, mă refer la economie și partea socială, un lucru spre care noi trebuie să tindem. Aici pentru mine Belarus este un exemplu. Am fost acolo de mai multe ori. Am văzut drumuri, întreprinderi, partea agricolă. Cel mai mare producător de tractoare, de MAZ-uri. Putere mare. Noi am distrus tot în perioada asta de când suntem independenți, dar ei datorită lui Lukașenko au avut minte nu să distrugă. Au păstrat și au mers mai departe. De aceea, Lukașenko este pentru mine un exemplu.
Ce ține de norme democratice, alegeri, procese politice interne, fiecare țară își are standardele și își are treaba lor. Eu nu vreau să mă implic în politica internă a altui stat. Și nu vreau să comentez e bine sau rău”, a spus șeful statului.
Menționăm că anterior Igor Dodon a ținut să-l felicite pe Alexandr Lukașenko pentru victoria de la alegerile prezidențiale, considerând gestul firesc în condițiile protocolului pe care trebuie să-l respecte liderii de țară în asemenea condiții.
AGORA precizează că victoria lui Aleksandr Lukașenko, considerat ultimul dictator din Europa, s-a lăsat cu un val de proteste în toată țara, iar poliția a făcut tot posibilul pentru a descuraja protestatarii. Totuși, mii de oameni din toată țara au ieșit în stradă pentru a-și exprima dezacordul cu rezultatul scrutinului care a avut loc duminică.