Adunarea Generală a membrilor APIUS a decis recent că funcția de președinte al Asociației Patronale din Industria Ușoară (APIUS) este preluată de Silvia Lazu. Aceasta este fondatoarea și directoarea fabricii de confecţionare a articolelor de îmbrăcăminte pentru copii „Bombonici”, scrie ea.md.
Brandul „Bombonici” face parte din cadrul APIUS încă din anul 2012 și este considerat unul din cele mai de succes branduri dedicate copiilor și bebelușilor din Republica Moldova.
„Sunt onorată de încrederea pe care am primit-o din partea membrilor APIUS și recunosc că este o provocare nouă pentru mine. Am încredere că, împreună cu membrii Consiliului de Administrare APIUS, vom reuși să oferim Industriei Ușoare și Asociației o voce mai puternică, sporind vizibilitatea și competititivitatea sectorului, susținerea producătorilor autohtoni și atragerea investitorilor străini, promovând imaginea Republicii Moldova pe plan internațional”, a spus Silvia Lazu, președinta APIUS.
În calitate de vicepreședinte APIUS a fost numită designera Iullia Allert, fondatoarea „Allert &Co” SRL, iar noua componență a Consiliului de Administrarea APIUS va fi asigurată de umătorii membri: Silvia Lazu – „Silvia Bombonici” SRL, Iullia Allert – „Allert &Co” SRL, Tamara Luchian – „Ionel” SA, Pavel Tentiuc – „Artizana” SA, Victor Maican – S.C. „Maican” SRL, Galina Ghiletcaia – „Coralav-Lux” S.R.L, Natalia Sergacova – „Haskel Design” SRL, Galina Gavrilenco – „Premiera-Dona” SRL și Valentina Andreev – „Tricon” SA.
Funcția de Cenzor al Asociației a fost preluată de către Violeta Cojocaru – ÎM „Steaua Reds” SA.
APIUS este unica platformă de dialog între reprezentanţii sectorului privat și public, dedicată dezvoltării competitive a industriei ușoare din Republica Moldova. Asociația a fost fondată în anul 2006 și împreună cu suportul partenerilor strategici — Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de către USAID, Guvernul Suediei, Guvernul UK, Agenția de Investiții a Republicii Moldova — a reușit să sporească competitivitatea industriei prin abordarea viziunilor strategice de dezvoltare continuă a productivității, tehnologiilor și a responsabilității sociale înalte a producătorilor locali.
Vezi și aceste știri

Centrul GDM anunță că va depune o plângere la Poliție în urma declarației emisă de Mitropolia Moldovei

Un cuplu iranian care s-a filmat dansând în centrul Teheranului în sprijinul protestelor, condamnat la peste 10 ani de închisoare (VIDEO)

R. Moldova, condamnată din nou la CtEDO pe cazul privării ilegale de libertate a omului de afaceri Valentin Eșanu (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
