Opozantul rus, Alexei Navalnîi, este capabil deja să se deplaseze singur. Despre aceasta comunică chiar el într-o postare pe pagina sa de Facebook. Pentru prima oară politicianul descrie cum decurge reabilitarea sa. Navalnîi mărturisește că a avut perioade când nu putea formula cuvinte.
„Să vă povestesc cum decurge recuperarea mea. Este o cale clară deja, deși încă mai am multe de parcurs. Fapul că mi-i dificil să-mi torn un pahar cu apă, este un fleac. Aceasta pentru că, până de curând, nu puteam recunoaște oameni și nu puteam vorbi. În fiecare dimineață, la mine venea medicul care îmi zicea: „Alexei, v-am adus o plăcuță. Haideți să vedem ce cuvânt scriem pe ea”. Aceasta mă aducea în disperare, pentru că deși înțelegeam ce-mi cere medicul, nu știam de unde să iau cuvinte? Unde apar ele în creier? Cum să fac ca cuvântul să însemne ceva? Era ceva neclar.
În mare parte nu știam nici cum să-mi exprim nici disperarea în care mă aflam. Și asta eu descriu etapa mai târzie, când deja îmi amintesc ce se întâmpla”, scrie Navalnîi pe pagina sa de Facebook.
Politicianul susține că acum, deși îi tremură picioarele, deja poate merge. Mai mult, este în stare chiar să urce singur scările.

„Ei m-au transformat dintr-un „om tehnic viu”, într-o persoană care are toate șansele să redevină ceea ce se numește „Forma supremă de existență a omului în societatea modernă”, omul care este capabil rapid să răsfoiască Instagramul și fără mult efort să înțeleagă unde să butoneze „like””, scrie cu o doză de umor, Navalnîi.
Amintim că liderul opoziției ruse Alexei Navalnîi ar fi fost otrăvit cu un agent neurotoxic din grupul Noviciok, a declarat guvernul german. Pe 14 septembrie, laboratoare specializate din Suedia şi Franţa au confirmat rezultatele iniţiale din Germania.
Navalnîi a fost transferat în Germania dintr-un spital din regiunea Tomsk, Rusia, după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor cu avionul, la scurt timp după ce băuse un ceai. Spitalul din Rusia care l-a tratat inițial pe Navalnîi a comunicat că nu au existat urme de otravă în corpul său, însă apropiații săi au cerut insistent transferul său în Germania.
Recent, membrii din echipa lui Alexei Navalnîi au postat joi un videoclip pe contul de Instagram al acestuia, în care spun că opozantul rus ar fi fost otrăvit cu noviciok în camera de hotel, nu la aeroport, cum se credea inițial, după ce au găsit urme ale agentului neurotoxic într-o sticlă de apă de acolo
Vezi și aceste știri

Rudele lui Navalnîi ar fi identificat substanța „Noviciok” în sticlele cu apă în camera de hotel din Tomsk (VIDEO)

Navalnîi apare în prima poză după ce și-a revenit din comă: „Ieri, o zi întreagă am respirat de sine stătător”

Starea de sănătate a lui Navalnîi, tot mai bună. Spitalul german susține că acesta deja se ridică din pat
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
